Şi-a acuzat fratele de vrăjitorie şi l-a torturat până a murit
Magalie Bamu şi iubitul ei, Eric Bikubi, l-au ucis pe Kristy Bamu în seara de Crăciun, în timp ce fraţii şi surorile sale au fost siliţi să ia şi ei parte la torturarea "vrăjitorului".
Legiştii au numărat nu mai puţin de 101 răni pe corpul lui Kristy, în vârstă de 15 ani. Magalie şi Eric au folosit beţe, o bară de metal, un ciocan şi o daltă. Calvarul adolescentului s-a încheiat atunci când a fost transportat în baie şi lăsat să se înece.
Kelly, una dintre surorile aflate în apartamentul din Newham, Marea Britanie, a povestit că şi ea, dar şi un altul dintre copii au fost acuzaţi de vrăjitorie. Toţi cei trei "vrăjitori" au fost bătuţi şi ţinuţi fără mâncare şi apă. În cele din urmă, pentru a scăpa de chinuri, ei au recunoscut "acuzaţiile", iar Kristy a fost singurul care a fost torturat în continuare.
În Congo, ţara din care era originară familia, credinţa în forţele malefice numite kindoki este foarte răspândită printre creştini. Kristy nu este primul conaţional pe care Eric Bikubi îl acuză de vrăjitorie: cu trei ani în urmă, una dintre cunoştinţele sale a trebuit să-şi taie părul pentru a scăpa de o soartă similară. Judecaţi de un tribunal londonez, Eric şi Magalie au respins până acum acuzaţiile care le sunt aduse.