Şi-a ridicat milionul de euro de la Loto

Ultima actualizare:

La sediul Loteriei Române, s-a prezentat, miercuri, pentru a-şi ridica premiul, câştigatorul premiului de categoria I la tragerea Noroc din data de 11 octombrie, premiul fiind în valoare de 4.096.830,38 lei, adică peste 950.000 de euro. Pe biletul câştigător s-au jucat două variante simple la Loto 6/49 şi două variante la Noroc, valoarea biletului fiind de 13,7 lei. Suma netă câştigată este de 3.073.242 de lei (peste 716.000 de euro).Câştigătorul este din Comăneşti şi are mai mult de 50 de ani. Acesta a declarat că joacă săptămânal la jocurile organizate de Loteria Română, atât la Loto 6/49, cât şi la Noroc, Joker şi Loto 5/40."Marele câştigator este un om echilibrat, simplu, cu o familie numeroasă. Numărul câştigător la Noroc l-a aflat treptat, primele trei cifre aflându-le de la televizor, iar celelalte patru cifre de pe internet. Cu banii câştigaţi, în primul rând doreşte să-şi ajute familia", anunţă Loteria Română.Câştigătorul a ales să-şi păstreze anonimatul.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Bronz - arsuri solare FOTO Shutterstock
image png
man using mobile phone while driving jpg
Nicușor Dan, Eugen Tomac. FOTO Mediafax Foto
rural
job jpg
Trotineta electrica
Tablouri expuse La Mita Biciclista jpg
image
image