Şi-a ucis prietenul pentru o femeie

Şi-a ucis prietenul pentru o femeie

Ultima actualizare:

De atât a fost nevoie pentru ca Lucian Cândea (29 de ani), din comuna gorjeană Schela, să-şi piardă viaţa.

Agresorul, Mihai Gabriel Agache (19 ani), din Târgu-Jiu, l-a pedepsit pe prietenul său, pentru că râvnea la iubita lui, Alina Tărău, de 17 ani, elevă în clasa a XI-a, la Colegiul „Mihai Viteazu" din Bumbeşti Jiu, judeţul Gorj.

Victima a plecat, vineri seară, în localitatea Sâmbotin, să se lămurească a cui prietenă este, de fapt, Alina. Nu s-a mai întors acasă. După ce şi-a tăiat rivalul, Agache i-a luat acestuia cele două telefoane mobile şi l-a lăsat în agonie, în curtea unei case părăsite.

A abandonat maşina pe o uliţă şi a luat un taxi spre Târgu-Jiu. El i-a dat taximetristului unul dintre telefoanele mobile ale victimei, dar acesta l-a predat poliţiştilor, fiindcă părinţii victimei sunau în disperare.

Aşa a devenit Agache principalul suspect. Victima a fost găsită abia ieri, iar autoturismul avea, în interior, pete de sânge. Agache le-a spus poliţiştilor că, fata i-a cerut să îi aplice "o corecţie" victimei.

După ce l-a înjunghiat pe Cândea, Agache i-a istorisit Alinei fapta, apoi i-a oferit drept trofeu ceasul lui Cândea murdar de sânge. Apoi au mers la un motel unde au făcut sex. Silvia Tărău, mama Alinei, iubita celor doi băieţi, a spus că şi fiica ei are o vină.

„E vinovată pentru că i-a înnebunit şi pe unul, şi pe celălalt. Vorbea cu amândoi în acelaşi timp. Lucian era un băiat cuminte", a spus femeia.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Ioana Vlad parodie  jpg
Fecioara Maria
image png
image png
nervi copil jpg
seism jpeg
destinație Grecia
prognoza meteo (1) jpg
image
image