Şi casa plânge după soţii Iordache

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Lacrimi grele se rostogolesc pe obrajii celor care i-au cunoscut. O căsuţă care parcă plânge, pe la streşini. „S-a dus şi biata doamnă Iordache. Acum e cu soţul ei iubit". Sătenilor din Gruiu parcă nu le vine să creadă că Michaela, soţia lui Ştefan Iordache, nu mai e.

La o azvârlitură de băţ de Siliştea Snagovului, uitată parcă de timp, se întinde comuna Gruiu.

Aici s-au stabilit, cu ani în urmă, departe de tumultul Capitalei, doi oameni cu inimi mari: maestrul Ştefan Iordache şi soţia lui, Michaela Tonitza.

Actorul s-a ridicat la ceruri în septembrie 2008. „Aşteaptă-mă!", i-a scris, pe coroană, femeia care i-a fost alături 40 de ani. Sâmbătă, l-a urmat. Pentru sătenii din Gruiu, cuvintele sunt de prisos. Ce le-ar putea alina suferinţa? Privesc doar tăcuţi undeva, în zare, şi oftează.

„Dumnezeu s-o aibă în pază, că a fost o femeie de treabă. Tare mult a iubit-o satul întreg".

Sunt cuvintele cu care am fost întâmpinaţi în poarta casei sale, de către Marica Mitu (77 ani), cumătrul Mihaelei Tonitza. „Au fost naşii de cununie ai fiului meu, Marian. Oameni buni la suflet şi foarte iubiţi", ne mai spune, cu lacrimi în ochi bătrânul.

Cu un deget tremurând ne arată spre casa în care au locuit cei doi. „Doar zidurile au mai rămas în urma lor. Ziduri care plâng!", adaugă cu voce stinsă.

Tot satul ştie că după moarte lui Ştefan Iordache, „Coco", cum îl alinta Michaela, nimic n-a mai fost la fel în viaţa ei.

„Parcă nu mai avea pentru ce trăi. Îi răpise Dumnezeu sufletul pereche şi trebuia să se ducă acolo, sus, după el. Că numai aşa, spunea ea, avea să-şi găsească liniştea", ne mărturiseşte Viorel Purcel (54 ani), ştergându-şi cu podul palmei bobul de lacrimă care-i şiroieşte pe obraz. Michaela Tonitza Iordache (68 de ani) a murit sâmbătă, la Spitalul Elias din Capitală.

Conform Antena 3, ea s-a aflat în comă aproape o săptămână. În urmă cu câteva luni, soţia lui Ştefan Iordache suferise o intervenţie chirurgicală la rinichi. Iniţial, s-a simţit mai bine, dar în urmă cu două săptămâni starea ei de sănătate s-a înrăutăţit.

Citeşte şi:Ştefane, am venit la tine!Dinică şi Iordache, chefuri de poveste

Cenuşa ei, depusă în cavoul familiei

"Trupul Michaelei Tonitza Iordache va fi incinerat luni, iar după 40 de zile familia îi va depune cenuşa la Gruiu, unde a fost înmormântat şi soţul acesteia", a declarat Ludmila Patlanjoglu, autoarea biografiei actorului, citată de Mediafax.

simeon stalpnicul png

Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face luni, 15 martie, la Teatrul Ţăndărică din Bucureşti (Sala Lahovary - Str. Eremia Grigorescu nr. 24), între orele 10.00 - 13.00.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Melania Trump în primul mandat de Primă Doamnă   GettyImages 1254297706 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Reprezentanți ai partidului AUR și simpatizanți ai acestora și ai candidatului independent Călin Georgescu participă la o acțiune de protest cu titlul „Miting pentru democrație“ în București. FOTO Inquam Photos / George Călin
Hot de buzunare jpg
lapte bivolita adobestock jpg
cutremur mexic jpg
accident Polonia jpeg
Dmanisis Gora georgia caucaz jpg
univers paralel pixabay jpg
fumat pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net