Simona Pătruleasa: «Mi se părea o tragedie să nu-mi spună nimeni în viaţa asta Mamă»
Simona Pătruleasa revine în forţă după ce a dat naştere unei fetiţe superbe, pe nume Ingrid. Prezentatoarea ştirilor de la Kanal D a realizat un pictorial senzaţional pentru revista „Tabu”.
Vedeta TV a povestit cu sinceritate drama pe care a trăit-o atunci când medicii i-au spus cu nu va putea să facă niciodată copii, precum şi eforturile pe care le-a făcut pentru a rămâne însărcinată.
„Un singur tratament pentru o fertilizare înseamnă cincizeci-şaizeci de injecţii. Am fost la vreo patru doctori. Un motiv de nereuşită din prima, în cazul meu, a fost vârsta. La 35 de ani am început tratamentele. Nu mai e un secret pentru nimeni că, o dată cu vârsta, şansele de a rămâne însărcinată scad. În ultimă instanţă, am făcut o analiză de generaţie nouă (AMH se numeşte), care arată rezerva foliculară pe care o ai. Te naşti cu un anumit număr de foliculi, câteva milioane, care, în timp, se consumă pur şi simplu. N-ai control asupra lor. Am aflat destul de târziu de această analiză, după ce pierdusem doi ani cu tot felul de încercări. E o analiză destul de scumpă, pentru care se face o recoltare în România, care apoi se trimite afară pentru rezultat şi interpretare. Spusele embriologului, cum că nu voi putea avea copii niciodată, au căzut peste mine ca un trăsnet. Mi se părea o tragedie să nu-mi spună nimeni în viaţa asta «Mamă». M-am uitat în ochii ei şi i-am spus: «Nu. Eu o să am copii». Ea mi-a răspuns: «E bine că sunteţi optimistă, dar şansele dumneavoastră sunt nule». Sabin, soţul meu, m-a susţinut foarte mult în această perioadă, în care eu eram complet demoralizată. Mi-a zis că, la urma urmei, dacă n-o să reuşim, o să înfiem un copil sau doi. În mine, se născuse încă de la 27 de ani dorinţa de a avea un copil, însă n-am avut cu cine să-l fac. E mai bine, însă, c-am aşteptat fiindcă l-am făcut cu cine trebuie”, a mărturisit Simona.