Sindicatul dentiştilor tunisieni îl dă în judecată pe Gallas

Ultima actualizare:

    William Gallas (dreapta), în meciul cu Mexic de la Campionatul Mondial EPA
William Gallas (dreapta), în meciul cu Mexic de la Campionatul Mondial EPA

Campionatul Mondial de fotbal din Africa de Sud a avut multe momente inedite. Unele dintre ele s-au aflat după ce echipele au revenit în ţările pe care le-au reprezentat. Mai mult sau mai puţin bine.

Măcinată de scandaluri, reprezentativa Franţei a avut în William Gallas un erou negativ, el fiind unul dintre jucătorii care au sărit la beregata antrenorului Raymond Domenech. Culmea ipocriziei, fotbaistul l-a acuzat pe acesta că nu este interesat decât de persoana sa. Ulterior s-a aflat că Gallas, în timpul cantonamentului din Tunisia, având dureri de măsele, a cerut Federaţiei Franceze de Fotbal să i-l aducă pe medicul stomatolog personal... Nu oricum, ci cu un avion privat, costul operaţiunii fiind de 25.000 de euro.

Dorinţa lui Gallas i-a deranjat la culme şi pe dentiştii din ţara nord-africană. Aceştia s-au socotit jigniţi de faptul că francezul a refuzat să fie tratat de unul dintre ei. Potrivit săptămânalului "Assabah al-Ousboui", Sindicatul Medicilor Stomatologi (STMDLP) a depus plângere împotriva fotbalistului, considerând că a pus într-o lumină proastă competenţa doctorilor din Tunisia. Doctorul Ben Smida a menţionat că "numeroase personalităţi politice şi vedete din Europa vin regulat acolo pentru a se trata, inclusiv pentru chirurgie estetică sau implanturi dentare".



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
infractori canada romani jpg
urs soricei captura video jpg
diana sosoaca vladimir putin jpg
autostrada brasov fagaras jpg
ursi  jpg
Fosta platformă chimică din Târnăveni  Foto Ilie Olar  Google Earth (1) jpg
Drosia Chalkida x jpg
whatsapp depositphotos1 jpeg
image
image