Smiley ia cursuri de actorie cu profesoara lui Brad Pitt

Ultima actualizare:

Smiley s-a înscris la cursurile de actorie susţinute de Ivana Chubbuck a cărei metodă specială a contribuit decisiv la cariera mai multor actori de prestigiu din industria de film de la Hollywood, precum Halle Berry, Brad Pitt, Kate Hudson, James Franco, Jon Voight sau Charlize Theron, toţi câştigători sau nominalizaţi la OSCAR, dar şi la alte festivaluri de film cu renume din lume.

Profesoara vedetelor de la Hollywood vine în România la sugestia lui Bobby Păunescu, după ce s-a lăsat convinsă de Monica Bîrlădeanu, care, de altfel, i-a fost şi ea elevă. Cursurile la care Smiley intenţionează să se perfecţioneze durează trei luni şi încep la 20 aprilie şi costă 1.500 de euro, plus TVA. A doua serie de cursuri începe în august şi ţine alte trei luni, pe aceeaşi sumă. La finalul celei de a doua serii, ei vor fi capabili să facă faţă oricărei probe de casting pentru film atât în România, cât şi în străinătate.

Smiley a ajuns în atenţia publicului atât ca membru al trupei Simplu, dar şi ca artist solo. Cântăreţul prezintă două show-uri de mare audienţă la PRO TV, „Românii au talent" şi „Vocea României", dar a jucat şi în seriale tv cunoscute. Colaborarea lui cu postul din bd. Pache Protopopescu a început în 2007, la serialul „Cu un pas înainte".



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
elevi clasa shutter 303888209 jpeg
peter phillips nunta jpg
loto png
guardia civil getty1 jpeg
Furtuna Foto Pixabay jfif
medic doctor consult pexels jpg
fructe frigider istock jpg
micel santorini 1993180 jpg
image
image