Soprana Amelia Antoniu, viitoare mămică, a revenit la muncă - VIDEO

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Soprana Amelia Antoniu este din nou veselă, frumoasă şi perfect sănătoasă, iar de astăzi s-a întors la muncă, după ce „a văzut moartea cu ochii”. Prim-solista Teatrului Naţional de Operetă început joi repetiţiile la spectacolul „Văduva veselă”.

A fost pentru prima zi de muncă, după ce medicii de la Spitalul CF2, din Bucureşti,  au infectat -o şi a fost în comă. Astăzi, a venit la teatru veselă, fericită şi foarte frumoasă. De câteva zile a aflat că este însărcinată, iar organismul ei este perfect refăcut şi va putea duce sarcina fără probleme.

„Toată familia este foarte fericită, parcă Dumnezeu a vrut să ne arate cât de mult ne iubeşte”, ne-a mărturistit soprana.

simeon stalpnicul png

Ea ne-a povestit că, după o perioadă de repaus vocal, a reluat vocalizele: întâi câte două -trei minute, apoi cinci, iar acum se pregăteşte să cânte un spectacol întreg, în „Văduva veselă”, de Lehar. Va interpreta rol de cochetă, Valenciene, pentru care nu este necesară o coregrafie complicată, având în vedere sarcina.

Soprana Amelia Antoniu (36 de ani) şi Alice Preda (35 de ani) au fost victimele unor greşeli grave ale doctorilor din Spitalul CF2. Medicul Cristian Gherasie, fostul şef al secţiei de Ginecologie din cadrul Spitalului CF2, din Bucureşti, a recunoscut că s-a folosit aceeaşi seringă pentru cele două paciente. Soprana s-a bucurat de o imensă simpatie, iar spune că a ştiut că mulţi oameni se roagă pentru sănătatea ei.

„Am simţit că cineva mă cheamă, să mă întorc la viaţă.  Asta mi-a dat multă putere şi încredere că totul va fi bine”, ne-a mărturisit Amelia Antoniu.

Alice Preda, cealaltă pacientă infectată la CF2 şi "colegă de suferinţă" cu Amelia, este bine din punct de vedere fizic, dar şi-a pierdut mama, iar acum şi socrul ei este internat în spital.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cel mai mare hotel booking jpg
medic png
animal companie caine freepik jpg
scumpiri jpg
pa_femeie_shutterstock 2168923781 jpg
WhatsApp Image 2026 04 05 at 15 06 15 jpeg
echipaj artemis II profimedia jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
image
image