Soția lui Tony Blair dă în judecată o publicație britanică care i-a interceptat telefonul

Ultima actualizare:

"Pot să confirm că am depus plângere în numele lui Cherie Blair în legătură cu interceptarea ilegală a (serviciului de) mesagerie (telefonică)", a anunţat avocatul Graham Atkins într-un comunicat, adăugând că nu va face alte comentarii.

Potrivit presei, plângerea vizează News Group Newspapers, editorul cotidianului The Sun şi al fostului săptămânal News of the World (NOW), două publicaţii britanice aparţinând magnatului american Rupert Murdoch. Plângerea îl vizează, de asemenea, pe detectivul privat Glenn Mulcaire, arestat în 2007 pentru interceptări ilegale în contul NOW, potrivit BBC şi unor publicaţii britanice, citate de Mediafax.

News Group Newspapers a refuzat să facă vreun comentariu.

Potrivit poliţiei, în anii 2000 NOW a pus să fie ascultate peste 800 de persoane, între care celebrităţi, membri ai familiei regale sau simpli cetăţeni aflaţi în centrul unor subiecte de actualitate. Scandalul interceptărilor şi ramificaţiile sale au condus la închiderea, în iulie, a publicaţiei duminicale şi au obligat grupul lui Murdoch să plătească despăgubiri unui număr de aproximativ 50 de victime ale acestor practici.

Tony Blair, aflat la putere în perioada 1997-2007, este naşul uneia dintre fiicele lui Rupert Murdoch.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
fructe frigider istock jpg
micel santorini 1993180 jpg
image png
pisica getty1 jpeg
living room1 getty jpeg
rosii getty1 jpeg
click ro   Crema SPF 50 față Scutul tău zilnic de protecție și SPF jpg
tumisu heart attack 7479253 (1) jpg
image
image