Spania: Cristian Valer este românul bănuit că a câştigat la loterie

Ultima actualizare:

Incertitudinile continuă în localitatea Silleda (Pontevedra) în privinţa persoanei care a câştigat premiul de 7.759.632,54 euro la loteria Primitiva de sâmbăta trecută. Localnicii continuă să creadă că un român, pe numele său Cristian Valer, este posesorul acestui premiu, în ciuda faptului că el neagă acest lucru.De altfel, de a doua zi de când s-a bănuit el ar fi câştigătorul, acesta parcă a dispărut complet. Dacă duminică, în ziua când s-a răspândit zvonul, el fusese văzut prin localitate, de luni, tânărul, despre care se zvoneşte ba că ar avea 27 de ani, ba 29 de ani, s-a închis în casă din cauza presiunii exercitate asupra sa.

Conform ziarului ”La Voz de Galicia”, Cristian şi-a închis ieri telefonul mobil şi doar câţiva dintre apropiaţii săi l-au putut vedea. Aceştia au continuat să transmită mesajul său că nu el este marele câştigător şi că de fapt el al fi obţinut doar cinci din cele şase numere ieşite la loterie, iar premiul câştigat în acest caz este de 2.489,31 de euro. Nici sora sa Iuliana nu a mers ieri la muncă. Aceasta lucrează într-un bar din localitate şi ieri a fost ziua ei liberă.

Citiţi pe adevarul.es detalii despre Cristian Valer şi biletul pe care l-ar fi jucat



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
b9fb68a0 0b72 4d73 83df 65e565adc767 png
human bone pixabay jpg
engelbachm iran 6918095 jpg
Ion Raţiu este prezentat drept „un constant opozant al lui Nicolae Ceauşescu “ în cei 50 de ani de exil jpeg
abstract blur supermarket department store (7) jpg
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
image
image