Spaniolii: «Nu ne temem de Ronaldo!»
Ibericii, calificaţi de pe primul loc după ce au trecut cu 2-1 de Chile, au avut ghinionul să pice într-o urnă vecină cu Grupa G.
N-a fost Brazilia, care a terminat prima, însă trupa lui Del Bosque va înfrunta Portugalia lui Cristiano Ronaldo. De altfel, de numele lui Ronaldo se leagă cele mai aprinse dispute de dinaintea partidei.
Colegii de la Real Madrid şi adversarii din fiecare etapă din Primera susţin la unison că, în ciuda prieteniilor cu lusitanii, se vor califica în sferturile Cupei Mondiale.
"Îi ştim foarte bine pe portughezi, îl cunoaştem pe Ronado, le-am aflat stilul de joc. Nu ne temem", a spus fundaşul Gerard Pique. "Sunt fraţii noştri, dar îi vom învinge", l-a completat şi David Villa. Totuşi, superstarul galacticilor îi avertizează pe actualii campioni europeni.
"Am încredere în mine, pot da şi mai mult de atât, chiar dacă am ieşit cel mai bun om de pe teren în primele trei meciuri. A fost d-abia începutul, de-acum înainte, visăm", a punctat CR9, contrazis însă de rivalul de la Barcelona, Andres Iniesta: "Portughezii sunt puternici, competitivi, dar noi vom continua competiţia în speranţa că o să devenim campionii lumii".
Amintire
Imediat după meciul Honduras - Elveţia (0-0), doi dintre jucătorii din echipa Hondurasului şi-au făcut câte un cadou. Pentru că formaţia lor nu a izbutit să obţină decât un punct în grupă şi a părăsit turneul final, David Suazo (11) şi Walter Martinez (15) au plecat din Africa de Sud cu câte o minge "Jabulani" ascunsă sub tricou.
Cu burţile de femei însărcinate, cei doi s-au întors fericiţi acasă.