Stanca vrea să fie campion înainte de nuntă
Răzvan Stanca a revenit în Ghencea cu gândul de a-şi trece în palmares primul trofeu din carieră.
"Mă bucur foarte mult că am revenit la Steaua, mai ales în condiţiile în care la Craiova fusesem trimis la echipa a doua. Acest transfer a fost ca o gură de oxigen pentru mine. Am venit la Steaua pentru că era singura opţiune, însă a contat mult şi faptul că m-am simţit extraordinar în Ghencea. Steaua e mereu favorită la titlu, indiferent de locul ocupat. În viziunea mea, principalele contracandidate sunt primele trei clasate, Oţelul, Timişoara şi Vaslui. Ce ne trebuie ca să luăm titlul? Multă muncă, dar şi o doză de şansă", a declarat ieri portarul de 31 de ani.
Pentru Stanca, titlul ar fi un cadou perfect de nuntă, având în vedere că portarul va renunţa la burlăcie în luna iunie.
Aleasa inimii numărului 1 de la Steaua este Mădălina Eftenoiu, o superbă tânără din Târgu-Jiu, oraş în care cei doi s-au cunoscut pe vremea când Stanca juca la Pandurii.
Mădălina locuieşte în continuare în urbea lui Constantin Brâncuşi, acolo unde lucrează ca manager la o firmă de decoraţiuni interioare.
Mădălina este una dintre cele mai bune prietene ale Biancăi Drăguşanu
Se duelează cu Tătăruşanu
După ce la Universitatea Craiova i-a fost preferat ca titular lui Silviu Lung Jr, Răzvan Stanca îşi doreşte ca şi la Steaua să reuşească să se impună în faţa lui Ciprian Tătăruşanu.
"E adevărat că am jucat un singur meci la Steaua, cel de la Braşov...Nici nu vreau să-mi amintesc de el, am fost eliminat atunci. Ce pot face ca să-i iau faţa lui Tătăruşanu? Să mă pregătesc foarte bine şi apoi să mi se dea şansa de a demonstra ce pot", a declarat portarul care a bifat şi o selecţie la prima reprezentativă, în mandatul lui Victor Piţurcă.