«Stăteam cu mâna însângerată la subraţ şi nimeni n-a oprit să mă ajute»

Ultima actualizare:

Marius încearcă să uite ziua de marţi, 18 ianuarie. Este încă surprins de curajul de care a dat dovadă atunci când a plecat după ajutor, cu mâna tăiată la subraţ.

Nu îşi aminteşte decât şuieratul trenului care a apărut din întuneric şi i-a sfârtecat braţul stâng.

"Nu mai simţeam durerea sau că-mi curgea sânge. Ştiam că nu mai am mâna. Am căutat cu mâna dreaptă şi am simţit că nu o mai am pe cea stângă", a povestit Marius.

În ciuda şocului, s-a mobilizat şi a pornit după ajutor.

"Zona era pustie. M-am gândit că dacă voi rămâne acolo, voi muri. Am decis să-mi iau braţul însângerat şi am ieşit pe stradă. M-am gândit că va opri cineva să mă ajute. Nimeni nu a vrut să oprească şi eu nu mai aveam putere să ţip", şi-a amintit tânărul.

După jumătate de oră a fost observat de un trecător care a chemat ambulanţa. Iar după alte opt ore a ajuns la spitalul din Capitală.

Dar a fost prea târziu. Doctorii de la Bucureşti nu i-au mai putut salva mâna şi au fost nevoiţi să-l opereze pentru a-i construi un bont unde poate fi ataşată o proteză bionică.

Marius are nevoie de 30.000 €, o sumă imposibil de obţinut.

Pe aceeaşi temă:

A mers 500 de metri cu mâna smulsă de tren, în buzunar

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net