Ştefan Stan este «fiert» după Andreea Mantea: «E perfectă»
Se cunosc de ceva timp, iar frumoasa brunetă s-a declarat o fană înfocată a cântăreţului în repetate rânduri, însă în urmă cu o lună au început o idilă. De atunci sunt nedespărţiţi.
"O cunosc pe Andreea de ceva vreme şi eram fermecat de frumuseţea şi personalitatea ei de câte ori o întâlneam. A venit însă un moment când şi ea şi-a îndreptat atenţia asupra mea şi s-a aprins scânteia. Nu am făcut nimic special. Soarta!", povesteşte Ştefan Stan într-un interviu pentru protvmagazin.ro.
Câştigătorul de la Vocea României şi vedeta de la Kanal D nu s-au mutat încă împreună, dar nu e exclus să se întâmple asta în viitorul foarte apropiat. Cert e că Ştefan Stan e "fiert" după Andreea. "Trăiesc fiecare clipă. Totul a decurs natural, firesc şi frumos până acum, fără să planific ceva. De ce acum să fac altfel? Andreea este un om adevărat. O femeie extraordinară. Este perfectă."
S-a iubit cu o blondă înainte
Până de curând, Ştefan, interpretul melodiei "Ea nu mai vine", a avut o relaţie cu o blondă apetisantă pe nume Ana-Maria Iordan. Aceasta este o fostă concurentă la show-ul "Dansez pentru tine", care a făcut echipă cu Bogdan Vlădău.
Ana-Maria şi Ştefan au apărut chiar împreună la "Dansez", la sfârşitul anului trecut, unde au dansat pentru un caz umanitar. Au arătat superb pe ringul de dans şi păreau cuplul perfect. Toată lumea a comentat că formau o pereche extraordinară şi că se potrivesc foarte bine. Relaţia n-a durat însă, iar Anul Nou l-a prins alături de bruneta Andreea Mantea.