Stela Popescu, 4 oraşe în 4 zile
Valencia, Peniscola, Benidorm şi Castellon, acestea sunt cele patru oraşe pe care le-a vizitat actriţa, cu ocazia unui turneu organizat de Teatrul „Constantin Tănase”, în cadrul proiectului „Români pentru români”. „Eu am făcut Spania de cinci ori, iar în Valencia am mai fost de trei ori. Restul oraşelor le-am văzut pentru prima dată şi am rămas impresionată”, spune Stela Popescu.
S-a cazat, împreună cu mai mulţi artişti români, la Valencia şi în fiecare zi vizitau un oraş. Seara, după călătoriile cu autocarul şi kilometri întregi de colindat pe jos, se pregăteau de spectacol. „Nu era obositor. Dacă îţi place ce faci şi ce vezi, nu resimţi ca pe o oboseală”, ne spune actriţa.
Valencia e un oraş superb, în care clădirile vechi se îmbină perfect cu cele noi. Centru e un vis, cu multe spaţii verzi şi terase cochete. La Benidorm, atmosfera era una de vacanţă. În prima parte a lui noiembrie, afară erau 22 de grade şi oamenii stăteau la plajă.
Multe magazine de îmbrăcăminte, târguri cu haine de piele şi poşete cât vezi cu ochii. La Castellon e mâncare bună şi ieftină, iar la Peniscola, actriţa a văzut un port impresionant, situat la poalele unui castel, unde bogaţii îşi ţin ambarcaţiunile. „Îmi place, în Spania, felul de a fi al oamenilor. Sunt calmi, au un stil de viaţă sănătos, îşi respectă siesta, iar seara ies la petrecere. A fost o bucurie să fiu printre ei”, mai spune Stela Popescu.
Oferte de vacanţă
Hotel Expo 3*, 3 nopţi cazare cu mic dejun, transport cu avionul, preţ 269 euro/persoană, www.globetravel.ro
Revelion la Benidorm, 7 nopţi cazare la hotel de 4*, transport cu avionul, pensiune completă (fără cina de Revelion de 90 euro/adult şi 45 euro/copil), 499 euro/persoană, www.infoturism.ro.