Studenţii "măcelari" au fost exmatriculaţi de la Medicină

Studenţii "măcelari" au fost exmatriculaţi de la Medicină

Ultima actualizare:

Când a avut loc crima din căminul 2 de la Medicină, Sergiu Florea şi Carmen Bejan veniseră în Timişoara pentru a-şi clarifica situaţia şcolară, dramatică la vremea respectivă. Cu toate că au intrat cu note mari la facultate, la sfârşitul primului an băiatul avea şapte restanţe, iar fata patru. Cei doi au fost arestaţi şi nu au mai apucat să dea niciun examen şi să îşi rezolve problemele şcolare.

Rectorul Ştefan Drăgulescu a spus că în aceste condiţii, studenţii sunt exmaticulaţi automat. „După terminarea înscrierilor, studenţii care nu îşi clarifică situaţia şcolară, adică să încheie contractul de studii, sau să facă cerere de repetare sau suspendare, în funcţie de caz, sunt exmatriculaţi din oficiu”, a explicat Drăgulescu.

Rectorul crede în prezumţia de nevinovăţie a studenţilor

Ştefan Drăgulescu a ţinut să precizeze că trebuie respectată prezumţia de nevinovăţie a tinerilor, iar dacă vor fi eliberaţi mâine spre exemplu, se ia în calcul întoarcerea lor la şcoală. „Dacă vor fi eliberaţi şi vor să se întoarcă la şcoală va fi o situaţie specială cu care nu ne-am mai confruntat. Într-o astfel de situaţie va trebui să mă consult cu juristul universităţii pentru a vedea ce este de făcut”, a mai spus Drăgulescu.

Studenţii interesaţi de Medicină

Chiar şi după ce au fost arestaţi, atât Sergiu Florea cât şi Carmen Bejan au fost interesaţi să îşi continue studiile. Tinerii au renunţat însă la idee când au aflat că Medicina nu poate fi făcută la distanţă, iat posibilitatea de a merge la şcoală în fiecare zi sub escortă nu există.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
furtuna constanta Facebook Prognoze și Alerte RO 4 jpg
image png
image png
6424a152 9d82 450c 98de 7860785534ed jpg
image png
Examen de titularizare  Foto magnific (3) jpg
image png
Care sunt cele 7 țări din Uniunea Europeană care nu folosesc moneda euro, foto Shutterstock jpg
image
image