SUA, acuzate de Nicaragua că ocupă militar Haiti
Preşedintele sandinist nicaraguan Daniel Ortega a acuzat Statele Unite că profită de haosul în care se află Haiti după cutremurul de pământ de marţi "pentru a instala" trupele sale în insula din Marea Caraibilor.
"Ceea ce se petrece în Haiti mă preocupă serios, întrucât se profită de o dramă pentru a instala în Haiti trupe americane care au luat deja controlul aeroportului", a declarat acest membru eminent al stângii radicale latinoamericane foarte critic la adresa Washingtonului, potrivit unor afirmaţii relatate sâmbătă de mass-media oficiale la Managua.
Daniel Ortega, preşedintele nicaraguan
"Se pare că bazele militare /americane de pe continentul latinoamerican/ nu sunt suficiente şi că Statele Unite vor să tragă foloase de pe urma tragediei poporului haitian pentru a se instala în Haiti", a adăugat Ortega.
Hillary Clinton a aterizat pe aeroportul din Port-au-Prince
Haiti: echipele de salvatori abundă, dar ajutoarele cam lipsesc
Paraşutiştii celei de-a 82-a divizii aeropurtate americane au luat poziţie vineri pe aeroportul capitalei haitiene Port-au-Prince, având ca misiune să securizeze zona la trei zile după seismul ce a făcut probabil peste 50.000 de morţi.
Tone de ajutoare pentru victimele cutremurului din Haiti
"Sper că ei îşi vor retrage trupele, întrucât ocupând Haiti, Statele Unite ocupă un teritoriu latinoamerican şi caraibean", a adăugat acest fidel aliat al preşedintelui venezuelean Hugo Chavez, "oaia cea neagră" a Washingtonului în regiune sub preşedinţia lui George W. Bush /2001-2008/, precizează Agerpres.