Super-hot! Fetele de la Click! Models anunţă o vară incendiară
Sexy şi rele! Fetele de la Click! Models au dat startul distracţiei de vară în cel mai incendiar pictorial. Gaşca veselă, în frunte cu maestrul Zoltan Lorencz şi make-up artistul Daniela Nimirceag, a luat cu asalt clubul „El Dictador" din Capitală. Când le-au simţit apropriindu-se pe frumoasele Kennya, Maria, Alexandra, Maria, Anda şi Maria, dictatorii de pe pereţii clubului gazdă parcă s-au înmuiat şi zâmbeau pe sub mustaţă la vederea superbelor zeiţe Click!
Uite cum au îmblânzit fetele inimile greilor din istorie: o privire galeşă şi un zâmbet discret au fost armele mortale ale fetelor. Frumoasele Click! Models, conduse de viteaza Kennya, au renunţat la rolul de fecioare încătuşate şi au pus mâna pe arme. Nu, nu adevărate, ci doar cu forme apetisante şi mişcări unduitoare.
Curajoasele Maria, Kennya, Alexandra, Maria, Anda şi Maria au acceptat provocarea şi au renunţat repede la hăinuţe. Ce a ieşit a fost nebunie! Maestrul Zoltan, fotograful celebrităţilor şi fetele au făcut pariu cu obiectivul că vor încinge atmosfera în primul pictorial fierbinte al verii. De buna dispoziţie s-a ocupat gazda evenimentului şi prietenul ziarului numărul 1 din România , Florin, barmanul barului, care le-a încurajat pe fete din spatele obiectivului. Fie ca cea mai frumoasă, gingaşă şi curajoasă „domniţă" să demonstreze că tot femeia este dictatoare.
Kennya şi-a luat locul în fruntea batalionului şi a preluat condurea mercenarelor sexy.
Nu de alta, dar focoasa brunetă are grijă să-l pedepsească pe cel care-i încalcă ordinele.
Superba Alexandra a mizat pe atuurile ei fizice şi i-a înnebunit pe dictatori cu formele ei voluptoase. Posteriorul ei sexy a făcut deja victime în rândul bărbaţilor, nu-i aşa?
Cu un sărut şi o privire discretă, frumoasa roşcată zăpăceşte mintea oricărui reprezentant al sexului tare.
Alexandra vrea să le amintească tuturor că nimeni nu îi poate rezista farmecelor ei...
Maestrul Zoltan a fost depăşit de situaţie şi abia poate să-i mai dea câteva indicaţii sexy roşcatei Alexandra.
Make-up artistul Daniela Nimirceag a avut grijă ca superbele fete intrate în rol de mercenare să nu trişeze.
Gradele din termometre au început să urce „primejdios" la apariţia Mariei. Iar obiectivul camerei abia a putut face faţă...
Tânăra zeiţă se onduieşte ca o sirenă în faţa dictatorului chinez şi abia îi face faţă Mariei.
Muzica a fost asigurată de Maria, care a luat loc la pupitru şi şi-a şuat în serios rolul de DJ-iţă.
Ademenită de atmosfera incendiară, Anda s-a alăturat trupei de mercenare şi a făcut ravagii...
Formele ei perfecte sunt armele ideale să pună la pământ un bărbat.
Domniţa Maria şi-a desfăcut năframa şi trupşoru-i feciorelnic ne-a lăsat făr' de suflare
Apoi, ca prin farmec, a făcut să-i dispară hăinuţele...
A urmat fotografia de grup: drăgălaşa Maria, jucăuşa Alexandra, make-up artistul Daniela Nimirceag, sufletul petrecerii Kennya, gazda evenimentului, Florin- barmanul clubului „El Dictador", frumoasa Maria, ştrengăriţa Maria şi fotograful celebrităţilor Zoltan Lorencz.
Superba Maria s-a jucat cu obiectivul în cel mai sexy mod cu putinţă.
Iar dacă afară e caniculă deja, să ştiţi că ea e de vină... că a topit şi Soarele.