Surorile Crudu: «Am rămas de Sărbători fără iubiţi»

Ultima actualizare:
Crudu
Crudu

Surorile Crudu nu au noroc în amor! Danielei degeaba i s-au aprins călcâiele după manechinul Cosmin Petre, căci el se află în străinătate şi nu ştie când se vor revedea. Cât despre Ani, blonda suferă în tăcere, după despărţirea de Dani, alături de care a locuit timp de patru ani.

Vezi şi:

Daniela Crudu se epilează cu lumină intens pulsată! - FOTO

Daniela Crudu e Sexy Crăciuniţă! Vinde electrocasnice cu sânii

Răzvan: «Daniela Crudu s-a dat de s-a julit». Află ce a păţit - VIDEO

Sărbătorile de anul acesta sunt motiv de tristeţe pentru Daniela şi Ani Crudu, cele două fâşneţe surori fiind singure-singurele. Tocmai când spera să-şi refacă viaţa personală alături de simpaticul manechin Cosmin Petre (22 de ani), iată că Daniela (21 de ani) a dat piept cu programul încărcat al pretendentului său: „Chiar îmi place de el. Ne-am văzut de câteva ori, dar nu ştiu când ne vom mai întâlni, pentru că lucrează în străinătate şi nu ştiu când se mai întoarce. De aceea, nici nu mi-am făcut planuri de Sărbători, cred că voi petrece cu cei de la emisiune. Iar înainte de Revelion îmi iau prezentări", le-a povestit Daniela unor prieteni apropiaţi.

Surorile Crudu se consolează reciproc, căci Ani este şi mai tristă. Blonda tocmai ce s-a despărţit de Dani, iubitul ei din ultimii patru ani, alături de care a şi locuit.

„A fost decizia mea să ne despărţim, dar mă obişnuisem cu el şi acum îmi este destul de greu. Încerc să-mi găsesc o ocupaţie toată ziua şi să nu stau singură", ne-a mărturisit Ani.

Surorile Crudu au ieşit împreună, săptămâna aceasta, la prezentarea de modă a Cosminei Englizian, unde, datorită ţinutelor sexy, au atras privirile tuturor.

Daniel şi Ani Crudu, despărţiţi de rutină

Ani (22 de ani) şi Daniel (25 de ani) au format un cuplu timp de patru ani, iar rutina le-a venit de hac. Cei doi au şi locuit împreună, dar în ultima vreme nu prea se mai înţelegeau deloc, astfel că blonda a hotărât că e mai bine să se despartă. Daniel a fost întotdeauna înţelegător cu meseria de animatoare a iubitei sale.

Partenerul Danielei e model în străinătate

Noul pretendent al Danielei Crudu lucrează de ani buni ca fotomodel în străinătate, iar tânărul şi-a făcut recent şi debutul în actorie. Cosmin Petre a jucat alături de surorile Kano, celebre în Japonia, într-un film erotic. Acest amănunt nu pare să o deranjeze deloc pe Daniela, care abia aşteaptă să-l revadă pe cel care i-a pus inima pe jar.


    Crudu
Crudu

Ani a urmat exemplul surorii sale, iar în urmă cu o lună şi-a făcut o intervenţie chirurgicală, pentru mărirea sânilor. Blonda e foarte mulţumită de rezultat, chiar dacă, după operaţie, a avut dureri îngrozitoare.

Acum, ea e nevoită să poarte bustiera de susţinere, pentru a fi sigură că nu va avea parte de alte neplăceri.

Daniela Crudu, copilul din Ferentari cu fobie de găini

Daniela Crudu n-a mai făcut sex de 2 luni

Crudu, ce-ţi mai place votca! FOTO

Daniela Crudu, înţepată şi incendiată în direct - VIDEOCrudu şi-a părăsit iubitul că se uita la filme porno!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net