Sylvia: «Consider că nu am pierdut niciun prieten»

Ultima actualizare:

    Sylvia şi Andrei
Sylvia şi Andrei

Sylvia a fost foarte afectată de cele întâmplate în ultimul timp în viaţa personală şi a lipsit o perioadă din lumina reflectoarelor.

După o perioadă de absenţă, Sylvia a ţinut să le mulţumească persoanelor care îi sunt alături şi care o încurajează să îşi trăiască viaţa aşa cum crede.

"Vă mulţumesc tuturor pentru zecile de mesaje de încurajare primite, pentru gândurile voastre bune şi pentru experienţele împărtăşite. Mulţumesc prietenilor care m-au făcut să zâmbesc în cele mai grele momente fără să-mi pună întrebări sau să-mi ceară explicaţii. Consider că nu am pierdut nici unul ba din contra, am câştigat alţii la care nici nu mă aşteptam. Astăzi, după o lungă pauză vă spun " bună dimineaţa" şi îmi doresc ca de azi să am parte de linişte pentru a putea lua cele mai bune decizii :)! Să aveţi o zi minunată!!!", a scris cântăreaţa pe Facebook.

Sylvia, în scenele fierbinţi  din videoclip, alături de Iulian
Sylvia, în scenele fierbinţi din videoclip, alături de Iulian

Cântăreanţa Sylvia şi componentul formaţiei Alb-Negru, Andrei Ştefănescu, divorţează după trei în care au fost căsătoriţi şi fericiţi. Andrei a mărturisit că va divorţa de soţia sa, Sylvia, după ce a descoperit că ea l-a înşelat cu un Iulian Demeter, un chipeş manechin de-al lui Cătălin Botezatu, în vârstă de 20 de ani.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
daria drone fb jpg
faina pentru cozonaci jpeg
economisire abonament jpg
loto loterie istock jpg
prima foto telefon  jpg
Alergiile sezoniere Foto Yale Health jpg
masina de spalat jpg
documente chineza jpg
image
image