Sylvia: «Focul iubirii îmi arde toate caloriile»
Se spune că dragostea te poate topi pe picioare, iar Sylvia este cel mai bun exemplu că această vorbă nu e un mit. Solista a ajuns să cântărească doar 48 de kilograme, din cauza iubirii. Sylvia şi iubitul ei, Dragoş, se iubesc pasional şi uită să mai coboare din pat.
În ultima vreme, tot mai multe vedete autohtone se chinuie să slăbească, supunându-se unor diete draconice şi unor exerciţii fizice aproape inumane. Iată, însă, că există şi o excepţie, Sylvia (30 de ani) fiind poate singura persoană publică care-şi doreşte exact contrariul. Aceasta este nemulţumită de faptul că este mult prea slabă şi se luptă să mai pună câteva kilograme pe ea.
Artista cântăreşte 48 de kilograme la o înălţime de 1,68 metri şi, chiar dacă uneori consumă şi 2.500 de calorii zilnic, nu reuşeşte cu nici un chip să câştige în greutate. „Îmi doresc să am mai multă masă musculară. Am început să consum mai multe proteine, însă pentru moment nici o schimbare. Cred că am nevoie de ajutorul unui specialist bun în nutriţie, care să mă înveţe ce trebuie să fac pentru a pune câteva kilograme în plus, dar într-un stil cât se poate de sănătos", a declarat Sylvia, pentru Click!
Vedeta a mărturisit că silueta ei foarte subţire este rezultatul poveştii de iubire pe care o trăieşte alături de Dragoş, un tânăr în vârstă de 27 de ani, cel care i-a readus zâmbetul după divorţul de Andrei Ştefănescu, solistul trupei Alb Negru. La un an de când s-au cunoscut, cei doi se iubesc cu pasiune şi profită de orice ocazie pentru a fi împreună. „Dragostea mă menţine în formă. Focul iubirii îmi arde toate caloriile", a dezvăluit artista.
Sylvia a recunoscut că este o fire foarte energică şi că programul ei zilnic o consumă foarte mult. Aceasta a lansat recent un nou single, „Noi doi", inspirat din povestea ei de dragoste cu Dragoş şi se pregăteşte intens pentru concertele din sezonul estival.
L-a înşelat pe Andrei de la Alb Negru
Sylvia şi Andrei Ştefănescu, membrul trupei Alb Negru, s-au căsătorit civil în primăvara anului 2009, după patru ani de relaţie. Cei doi păreau extrem de fericiţi şi-şi făceau planuri pentru nunta în faţa unui preot, dar acest eveniment nu a mai avut loc. După trei ani de căsnicie, Andrei a decis să pună punct mariajului, susţinând că soţia lui l-a înşelat cu un alt bărbat, acesta având dovezi de la detectivul pe care îl angajase să o urmărească.