Tabără de resocializare la Luncile Prigoanei, în Alba, pentru 70 de minori delincvenţi

Ultima actualizare:

Acţiunea se desfăşoară sub genericul „Expediţie în Carpaţi” şi face parte dintr-un program complex de resocializare a acestor copii.Programul organizat de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Justiţiei în colaborare cu Consiliul Judeţean Alba şi Fundaţia Jojo din Bucureşti a ajuns la cea de-a patra ediţie şi a cuprins în anii trecuţi tabere în  Parcul Naţional Grădiştea de Munte (Hunedoara), Gîrda de Sus (Alba) şi Roica (Alba).

Vizite la obiective turistice

Anul acesta copiii se vor afla din nou în judeţul Alba fiind cazaţi, pentru al doilea an consecutiv, la Tabăra Sportivă de la Luncile Prigoanei. Programul lor, va cuprinde vizitarea mai multor obiective religioase, turistice şi culturale, dar şi participarea la acţiuni socio-educative, de ecologie sau de refacere a unor trasee turistice. Astfel, copiii vor putea vizita Mânăstirea Oaşa, barajele de la Oaşa şi Tău, şi alte obiective din această zonă. Tabăra se va încheia cu o vizită la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei.

Acţiunile de ecologizare, refacere şi marcare întreprinse pe perioada taberei vor viza traseele turistice din zona Şureanu, respectiv: Cabana Şureanu – Vârful lui Pătru, Cabana Şureanu – Dealul Negru, Cabana Şureanu – Vârful Cindrel, Cabana Şureanu – Mânăstirea Oaşa.

Cel mai important obiectiv al acestui proiect este coagularea unei relaţii între cele două categorii de minori. Copiii de la centrele de reeducare realizează astfel că pot avea şansa să aibă şi alt drum în viaţă decât cel al infracţionalităţii.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Friptură din carne roșie FOTO Shutterstock
Timișoara, destinația anului FOTO Shutterstock
Aer conditionat FOTO Shutterstock jpg
mihaela bilic slabit colaj facebook pixabay jpg
virus ebola foto shutterstock
infractori canada romani jpg
urs soricei captura video jpg
diana sosoaca vladimir putin jpg
image
image