Tallinn şi Turku vor fi capitalele culturale europene în 2011

Ultima actualizare:

Ştafeta a fost preluată de la Istanbul (Turcia), Essen (Germania) şi Pecs (Ungaria) şi va fi predată pentru 2012 oraşelor Guimarăes, din Portugalia, şi Maribor, din Slovenia.

Programul "Capitala culturală europeană" - iniţiat de Consiliul de Miniştri ai Culturii din UE în 1985, la iniţiativa Melinei Mercouri, ministrul grec al culturii în acea perioadă - a fost conceput "cu scopul de a apropia popoarele Europei" şi de a celebra contribuţia oraşelor la dezvoltarea culturii. Peste 40 de oraşe au obţinut acest titlu până în prezent, informează site-ul Uniunii Europene, citat de Agerpres.

Fericitele experienţe de până acum au arătat că deţinerea titlului de CCE reprezintă o excelentă oportunitate de regenerare a oraşelor, de relansare a vieţii lor culturale, de creştere a vizibilităţii lor pe plan internaţional, de stimulare a turismului şi, nu în ultimul rând, de ameliorare a imaginii urbei în ochii propriilor săi locuitori.

Procedura de selecţie a oraşelor candidate are două faze şi începe cu aproximativ şase ani înainte. Nominalizările sunt examinate de un juriu independent format din experţi în domeniul cultural. Juriul este compus din doi membri nominalizaţi de Parlamentul European, doi numiţi de Consiliul Europei, doi reprezentanţi ai Comisiei Europene şi un membru nominalizat de Comitetul Regiunilor.

Actuala schemă de desemnare a capitalelor culturale europene este valabilă până în 2019, iar Comisia Europeană a anunţat deja că va organiza, la 2 martie 2011, la Bruxelles, o consultare publică referitoare la viitorul acestei iniţiative după 2019.

Primul - şi singurul, până acum - oraş din România care a deţinut apreciatul titlu de capitală culturală europeană a fost Sibiul, în 2007, împreună cu Luxemburgul.

România va mai putea avea abia în 2020 un alt oraş desemnat drept capitală culturală europeană.

Informaţiile legate de programele CCE 2011 se găsesc pe portalurile de internet special realizate de cele două oraşe: www.tallinn20111.ee şi www.turku2011.fi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net