"Tănase n-a fost mişcat nici când i s-a dat, nici când i s-a luat banderola de căpitan"

"Tănase n-a fost mişcat nici când i s-a dat, nici când i s-a luat banderola de căpitan"

Ultima actualizare:

"Tănase şi când i s-a dat banderola nu a avut un impact aşa mare asupra lui, nu a fost foarte mult mişcat. La fel şi când i s-a luat banderola. Poate a fost o decizie grăbită punerea lui căpitan. Asta nu înseamnă că pe viitor, când va interveni o mai mare maturizare a lui, nu poate să nu îndeplinească acest rol", a spus Cîrţu.

El a precizat că obiectivul imediat al Stelei este consolidarea poziţei a patra din clasamentul Ligii I. "Tata m-a învăţat că până să-l număr pe doi, trebuie să număr pe unu. Noi avem altceva de numărat până la unu. Deocamdată sunt pe patru, un loc obţinut printr-o conjunctură, pentru că dacă una dintre Dinamo sau Rapid ar fi învins, n-am mai fi fost pe patru. Trebuie să privim lucrurile realist, să ne consolidăm mai întâi acest loc, iar acest lucru putem să-l face printr-o victorie sâmbătă", a mai spus tehnicianul.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
326e9aef aef0 4d76 affc f5bb357a9b4b jpg
nunta
crini jpg
image png
cartofi dulci freepik1 jpeg
accident colentina
mancat la volan
contract de angajare jpg
image
image