Tănase şi-a băgat mama în spital!

Familia lui Tănase este dată peste cap de indiferenţa cu care fotbalistul Stelei îi tratează. Rând pe rând mama, fratele, oficialii Stelei, patronul Gigi Becali şi chiar preşedintele FRF, Mircea Sandu, i-au spus lui Cristi să se despartă de Iulia, pentru că fata îl influenţează negativ.

Tănase a ignorat toate sfaturile. Mai mult, şi-a dat în petec în urmă cu trei nopţi, când a chefuit până la 5 dimineaţa. Cei doi îndrăgostiţi, alături de piteşteanul Doman, au consumat trei sticle de Pinot Noir, pentru care au achitat puţin peste un milion.

Banii fotbalistului au stat în permanenţă la Iulia, cea care a fost extrem de zgârcită la bacşiş, oferindu-le ospătarilor doar 12 lei.

Mama lui Cristi a aflat de aventura nocturnă a fiului ei şi a făcut o criză cardiacă, fiind luată de acasă cu ambulanţa şi internată de urgenţă.

Fratele lui Cristi, Ionuţ, a încercat ieri să aibă o discuţie cu „bomba sexy" care i-a răscolit viaţa jucătorului, însă aceasta nu i-a deschis uşa şi nu l-a lăsat să intre în apartamentul în care locuieşte cu Cristi.

În plus, l-a sunat pe mijlocaş, chemându-l de urgenţă de la antrenament acasă. „Nu mă despart de Iulia, lăsaţi-mă în pace. Ieşirea de marţi noapte s-a întâmplat şi gata", i-a spus Tănase fratelui său.

Pe aceeaşi temă:

Bomba sexy l-a supt de energie pe Tănase

Becali nu e prof de sexologie: "Nu-l învăţ pe Tănase cum să facă sex oral!"

Becali vrea să-l vândă în vară

Gigi Becali s-a săturat de escapadele mijlocaşului piteştean cu "bomba sexy" şi îşi doreşte să îl vândă la finalul sezonului pentru a-şi recupera investiţia făcută.

"Nu se poate să faci aşa ceva! Va fi amendat cu 30.000 de euro! Dacă ştiam că e atât de vagabond nici nu-l mai luam de la Piteşti. I se trage de la gagica aia, că e mort după ea!", a reacţionat nervors patronul Stelei.

Mai citeşte:

Cristi Tănase, ce ţeapă ţi-ai luat!

Panduru: "Tănase să joace bine la Steaua, apoi poate pleca la Galatasaray"

Cristi Tănase şi-a luat maşină de 60.000 €

femeie însărcinată sursa FOTO Pixabay
front 1 Beyonce (gettyimages) jpg
Faimosii Survivor Romania joc imunitate Foto Pro TV jpg
Jennifer Lopez si Ben Affleck  jpeg
cosmin selesiB jpg
miri nunta jpeg
Farul CSU Craiova, Sportpictures jpg
Icoana Basilica ro webp
image
image
image
image
image
image
miri nunta jpeg
calendar ortodox 2021 7 februarie sfantul partenie png
femeie însărcinată sursa FOTO Pixabay
Icoana Basilica ro webp
Papa Francisc Captură video jpg
Marile lanțuri de magazine spun că nu duc lipsă de alimente jpeg