Ţânţăreanu pomană cu fete goale!

Ultima actualizare:

Nici cancerul nu a reuşit să-l facă pe Cristian Ţânţăreanu să se lase de petreceri şi de femei. Milionarul a trecut în ultimele zile printr-una dintre cele mai grele încercări din viaţa sa, el operându-se la colon într-o clinică din Paris.

Întors acasă cu 6 kilograme în minus, Ţânţăreanu se simte în formă şi a început din nou să chefuiască cu familia şi prietenii. Omul de afaceri intenţionează să dea de pomană pentru sufletul lui chiar în timpul vieţii şi să le demonsteze astfel tuturor că nu se teme de moarte.

„O să-mi fac pomana acum, cât trăiesc, fiindcă vreau să o fac după placul meu. Le dau la toţi să bea şi să mănânce ca să mor eu împăcat!", a declarat acesta, la OTV.

Cum era de aşteptat, Ţânţăreanu va face pomana în stilul său caracteristic, căci vrea să invite la „paranghelie" şi nişte stripteuse. El a pus deja la uscat şi lemn de brad pentru coşciug, iar la înmormântare nu concepe să nu aibă un cor de bocitoare.

„Sper să nu mor totuşi la anul,când fac 66 de ani. Din câte ştiu, asta e cifră cu ghinion", a mai spus omul de afaceri. Deocamdată, el merge din două în două săptămâni la şedinţele de chimioterapie pe care le face la Spitalul Fundeni.

„Doctorul m-a asigurat că nu o să-mi cadă părul, aşa că nu am de ce să-mi fac probleme că voi cheli de tot", spune, plin de optimism, Ţânţăreanu.

Pomana în viaţă, obicei oltenesc

Pomana în timpul vieţii este un obicei care se regăseşte în special în Oltenia, unde preotul cântă ca la mort şi sfinţeşte bucatele. Obiceiul se încheie cu o petrecere mare, ca la nuntă. Ţânţăreanu îşi va pune la muncă bucătăresele, căci va avea sute de invitaţi şi un meniu românesc cu sărmăluţe.

Şi ei şi-au făcut parastasul!

Şi alte vedete de la noi au făcut astfel de chefuri, considerate de mulţi, de-a dreptul macabre. Ca să fie sigur că, după ce moare, o să aibă ce mânca pe lumea cealaltă, omul de afaceri Silviu Prigoană (45 de ani) şi-a făcut şi el, anul trecut, parastasul de 40 de zile.

La masa pe care a dat-o la un local din Bucureşti au fost chemate cam 80 de persoane, apropiaţi şi rude ale "defunctului" în viaţă, dar şi bocitoare. La rândul ei, prinţesa Brianna Caradgea şi-a făcut şi ea pomana, chiar dacă de-abia a trecut de 50 de ani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
marcel bartic colind jpg
470151278 538188272547733 6261949949018933597 n jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Shutterstock
corvinul jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net