Târgu Jiu: Chiulangiii, căutaţi de Poliţie prin baruri

Târgu Jiu: Chiulangiii, căutaţi de Poliţie prin baruri

Ultima actualizare:

O acţiune desfăşurată în partea de sud a municipiului Târgu-Jiu a demonstrat că localurile sunt frecventate de elevi de toate vârstele.

Datele de pe actele de identitate ale acestora vor fi trimise inspectorilor şcolari, iar aceştia vor lua legătura cu directorii unităţilor de învăţământ unde sunt înscrişi chiulangii.

"Aceste activităţi au rolul de a preveni absenteismul şcolar. În cluburile din zona de sud a oraşului am depistat elevi care vor face obiectul unei informări la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, după ce în prealabil vor fi verificaţi la unităţile de învăţământ dacă absentau. De obicei, aceştia motivează că sunt înainte sau după orele de curs", explică Dan Adrian, subinspector în cadrul Biroului de Prevenire a Criminalităţii.

Şcolarii le vor da acum explicaţii dascălilor, iar dacă se va confirma că au chiulit, se vor alege cu media scăzută la purtare, riscând chiar să fie exmatriculaţi.

"Măsurile pornesc de la avertisment, dar se poate ajunge până la scăderea mediei la purtare şi chiar până la exmatriculare dacă sunt găsiţi în baruri", precizează Elena Ion, inspector şcolar educativ.

Citeşte mai multe amănunte pe adevarul.ro



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
biserica pexels1 jpeg
sofer de tir jpg
Meteo - vremea - furtuna si canicula
Volanul unui BMW jpg
cheltuieli jpg
Pensionar batran bani portofel pensie FOTO Shutterstock jpg
motorina freepik jpg
banane istock jpg
image
image