Tata Jean e bucătar renumit!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Despre viaţa personală a lui Jean Pădureanu se ştiu puţine. Considerat părintele Cooperativei în fotbalul românesc, preşedintele Gloriei a reuşit să ţină departe de ochii curioşilor aspectele care îl privesc doar pe el.

Ajuns la vârsta de 74 de ani, Pădureanu trăieşte de 20 de ani singur, într-un apartament din Bistriţa.

„A fost căsătorit, dar a divorţat după Revoluţie. N-are copii, ci doar trei nepoţi din partea surorii sale. Stă şi ea tot la Bistriţa, a adus-o el din Oltenia demult", a dezvăluit un apropiat al „Lordului".

După divorţ, n-a mai fost văzut cu nici o femeie. „Dacă a umblat cu vreuna, a fost foarte discret", spune aceeaşi sursă.

Toată viaţa sa, Tata Jean s-a concentrat asupra muncii la club, fiind omul nr. 1 al Gloriei din 1964. N-a făcut-o pentru bani, deoarece provine dintr-o familie cu stare.

„Aveam la Băileşti casă cu 4 camere şi maşină Aro la scară. Tata era preşedinte la CAP. Mie îmi era însă capul la fotbal şi de aceea am plecat de acasă. Ai mei vroiau să devin inginer agronom, am şi făcut 3 ani de facultate, dar m-am lăsat", povesteşte el.

Obişnuit să se gospodărească singur, Pădureanu a ajuns un bucătar iscusit. E renumit printre prieteni pentru sarmalele, ciorba de burtă şi ciulamaua pe care le face.

„Cine are duşmani le spun să-i trimită la mine că o să mănânce şi o să se îngraşe până nu or să mai poată merge", spune omul de fotbal, care nu mai e la fel de gurmand ca în trecut, deoarece suferă de diabet, iar în 1993 a făcut un infarct.

Ciorbă de burtă à la nea Jean

Ingrediente: - burta de vită prefiartă -700g;

- oase de vită - 2-3 oase;

- ţelină - jumătate bucată;

- morcovi - 2 bucăţi mari;

- rădăcină de pătrunjel - o bucată mare;

- ceapă - 2 bucăţi;

- smântână - 150 g;

- oţet, sare.

Preparare: Burta şi oasele se spală bine şi se pun la fiert cu 4 sau 4,5 l de apă.

Se fierbe burta 15 minute, după care se adaugă legumele întregi.

Se pune o linguriţă de sare şi se lasă ciorba la fiert la foc mediu 70 minute.

Consătean cu Amza Pellea

Născut la Băileşti, Jean Pădureanu l-a cunoscut personal în adolescenţă pe marele actor Amza Pellea, la reprezentaţiile căruia asista mai mereu cu plăcere.

simeon stalpnicul png

„După mine, a fost cel mai mare actor al românilor", spune Tata Jean.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
vant puternic Inquam Photos jpg
bucuresti storia jpg
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net