Tatăl Andrei, reacţie dură când a aflat că fiica lui a fost ameninţată

Tatăl Andrei, reacţie dură când a aflat că fiica lui a fost ameninţată

Ultima actualizare:

    Andra
Andra

După ce Click.ro a anunţat în exclusivitate că Andra a fost ameninţată cu moartea de un necunoscut pe Facebook, tatăl vedetei s-a arătat cât se poate de cerebral în abordarea problemei.

Mihai Alexandru
Mihai Alexandru

„E o prostie şi nu avem de ce să ne temem. Andra este la repetiţii şi chiar dacă familia ei a fost speriată de acea torţă, cred că, de această dată, nu avem de ce să ne facem probleme. Îmi imaginez că a scris un fan al vreunui artist invidios pe Andra. Pe Facebook poate înjura oricine. Nu cred că vom ajunge să facem plângere”, a declarat tatăl interpretei, potrivit Ring.

Pe de altă parte, Pepe, finul Andrei şi al lui Cătălin Măruţă, crede că ar trebui ca autorităţile să fie alertate în acest caz.

„O sfătuiesc să facă plângere la poliţie. E foarte uşor să fii prost şi ameninţător pe Facebook. Mulţi frustraţi fac asta, dar, când sunt în faţa ta, nu sunt în stare nici să-ţi adreseze câteva cuvinte. După părerea mea, nimeni nu ar avea de ce să o ameninţe pe Andra, cu atât mai puţin pe fiul ei”, a declarat el.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Chuando Tan jpg
incarcator priza jpg
Loc de parcare cu abonament jpg
loto
image png
Lidl Bulgaria supermarket FOTO Shutterstock
Holly Ditchfield jpg
image png
image
image