Te învăţăm cum să scapi de ţânţarii din casă

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Ţânţarii sunt o problemă specifică perioadei de vară cu care ne confruntăm în fiecare zi. Atunci când aceştia îţi invadează casa, somnul tău devine un adevărat coşmar. Iată câteva metode pentru a ţine ţânţarii departe de locuinţă, precum şi pentru a-i extermina pe cei existenţi.

Beţişoare parfumate şi frunze de nuc

Mirosul emanat de frunzele de nuc arse goneşte ţânţarii.

Acelaşi efect îl au beţişoarele parfumate;

 Dacă îţi place mirosul de cuişoare, presară zilnic într-un recipient puţin ulei esenţial şi vei scăpa şi de micile bâzâitoare atât de agasante.

Bicarbonat şi ulei de măsline

 Bicarbonatul de sodiu are multe virtuţi, căci în spatele pudrei albe se află un puternic insecticid netoxic.

 Amestecă o linguriţă de bicarbonat cu 4 linguri de ulei de măsline. Umple o sticlă cu vaporizator cu o jumătate de litru de apă şi adaugă amestecul.

 Pulverizează de mai multe ori pe zi, până la dispariţia insectelor.

Citeşte şi:

Tu cum îţi răcoreşti casa vara?

Click! îţi spune ce pălărie să porţi pe caniculă!

5 locuri ideale, pentru ca tu să poţi face sex afară!

Ulei esenţial de muşcată

 Uleiul esenţial de muşcată e un excelent repulsiv pentru ţânţari.

Amestecă o picătură de ulei esenţial de muşcată cu 10 picături de ulei vegetal şi aplică pe zonele expuse ale corpului.

Atenţie: uleiul esenţial de muşcată e interzis în timpul sarcinii şi alăptării.

Condimente în ghiveci

Măghiran, mentă, cimbru, busuioc, mărar... Iată lista plantelor aromatice pe care te poţi baza că te vor scăpa de vizitatorii nepoftiţi. Cresc din abundenţă în balcoanele scăldate de soare. Aşa devin o adevărată armată vegetală împotriva „invadatorilor".

Apelează la câteva trucuri

 Poartă haine mai închise la culoare deoarece ţânţarii sunt atraşi de culorile deschise. Chiar dacă pe perioada verii textura hainelor nu e suficient de rezistentă pentru a împiedica înţepătura, culoarea acesteia s-ar putea să reducă considerabil numărul de bubiţe roşii de pe pielea ta;

Dimineaţa devreme şi seara ţânţarii sunt foarte activi. Evită această perioadă, mai ales dacă eşti o persoană alergică la înţepături;

Evită parfumurile şi mirosurile dulci, florale sau exotice, deoarece acestea atrag ţânţarii ca un magnet.

Şi produsele din comerţ te pot ajuta

Puneţi plasă la geam

Plasa împotriva insectelor e varianta clasică şi de departe cea mai sigură. Din momentul în care a fost instalată, poţi dormi liniştit având siguranţa că ţânţarii nu vor mai apărea în jurul tău.

simeon stalpnicul png

De asemenea, vei economisi banii pe care i-ai fi plătit în mod normal pe soluţii cu efect de scurtă durată.

Sistem cu ultrasunete

Sistemul cu ultrasunete este o soluţie non toxică împotriva insectelor. Pe piaţă există numeroase variante atât pentru interior cât şi pentru spaţii largi.

simeon stalpnicul png

Preţul porneşte de la 90 de lei şi poate depăşi 200 de lei. Ultrasunetele nu pot fi detectate de urechea umană, însă sunt suficient de fine pentru a alunga insectele din zona respectivă.

Lampă cu ultraviolete

Insectele sunt atrase de razele UV şi electrocutate ulterior. Unele modele sunt dotate cu un ventilator pentru a atrage mai repede insectele în interior.

simeon stalpnicul png

Aparatul e uşor de curăţat şi de întreţinut. Preţurile pornesc de la 20 de lei (o lampă cu acţiune redusă - pentru o cameră) şi pot depăşi 150 de lei (pentru o suprafaţă de 100 mp).

Spray-urile sunt foarte utile

Te scapă de aceştia pentru o scurtă perioadă de timp (câteva ore). E foarte important să citeşti şi să respecţi indicaţiile notate pe ambalajul produsului.

simeon stalpnicul png

În general, nu este indicat accesul oamenilor în încăperea în care a fost aplicată o cantitate mare de soluţie timp de câteva ore.

Pastilele, ieftine şi bune

Reprezintă o metodă ieftină şi de cele mai multe ori eficientă. Acestea nu costă mai mult de 1 leu, iar efectul lor durează aproximativ o noapte.

simeon stalpnicul png

Este bine să le achiziţionezi împreună cu dispozitivul special pentru priză. Dacă nu ai dispozitivul, dar trebuie sa scapi de ţânţari cât mai rapid, le poţi aşeza pe o suprafaţă fierbinte (un bec în stare de funcţionare).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net