Promisiune incredibilă a unei companii: cât de repede se vor încărca telefoanele

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Una dintre cele mai mari probleme ale telefoanelor actuale este autonomia. O compania pare să o fi rezolvat și promite să ne arate curând rezultatele impresionante.

Nu e nimic mai frustrant decât să-ți moară bateria telefonului la jumătatea zilei și să realizezi asta chiar înainte să pleci spre o întâlnire. O companie numită StoreDot a găsit o rezolvare pentru această problemă. 

Potrivit BBC, StoreDot promite nu autonomie mai mare, ci timp de încărcare mult mai scurt. Mai exact, reprezentanții companiei se laudă cu o baterie care se poate încărca în totalitate în numai cinci minute. 

Tehnologia poartă numele de FlashBattery și ar putea ajunge chiar și în mașinile electrice. Cei de la StoreDot promit că noile lor baterii vor intra în producție începând de anul viitor. 

Există și sceptici, totuși. Un analist al CSS Insight a declarat, pentru BBC, că noile tehnologii ce țin de baterii pot fi foarte riscante, iar avertismentul lui merită luat în considerare, având în vedere că cei de la Samsung au avut de suferit pentru că au încercat să pună o baterie prea mare în Samsung Galaxy Note 7.

Tehnologiile de încărcare rapidă nu sunt noi, dar vitezele promise de StoreDot sunt de-a dreptul absurde, dacă este să comparăm cu ce există pe piață în acest moment. De exemplu, tehnologia QuickCharge găsită pe telefoanele cu procesoare Snapdragon asigură încărcarea completă în aproximativ o oră. 

StoreDot nu este la prima încercare de acest gen. În 2014, compania a prezentat un prototip de tehnologie care ar fi permis încărcarea completă a unui telefon în numai 30 de secunde. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Zona Moeciu Foto Lucian Ignat jpg
cai maltratati la un targ din satu mare foto kola kariola png
Canicula caldura vara FOTO Shutterstock jpg
porumb istock jpg
bucuresti piata unirii foto pixabay jpg
piscina istock jpg
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
WhatsApp Image 2026 06 28 at 13 39 33 jpeg
image
image