Telefonul Ilincăi Vandici, ascultat de Marica?
Ciprian Marica are o metodă inedită de a le testa fidelitatea iubitelor sale. Tânărul le face cadou fetelor câte un telefon mobil, în care este introdus un sistem special cu ajutorul căruia ascultă fiecare discuţie pe care tinerele o au.
Gelos din fire şi extrem de selectiv în privinţa fetelor alături de care se afişează în societate, Ciprian Marica îşi testează iubitele printr-o metodă ingenioasă.
Mai citeşte:
Vandici şi-a făcut abonament pe avion
Ilinca Vandici: «Când m-a sunat Ciprian, am crezut că este o farsă»
Marica se antrenează cu Ilinca!
Vandici: «Îl duc pe Marica acasă la mama»
Ilinca Vandici, poze sexy pentru Ciprian Marica!
Ilinca Vandici: «Marica m-a cucerit cu zâmbetul»
Surse demne de încredere spun că fotbalistul are o strategie mai puţin cunoscută în România şi destul de costisitoare. Cu ajutorul unui dispozitiv special, comandat în America, în valoare de 500 de euro, Ciprian ascultă toate convorbirile telefonice pe care iubita lui, Ilinca Vandici, le are.
„I-a instalat pe telefonul mobil un sistem special, aproape imposibil de detectat, prin care ascultă în timp real toate convorbirile pe care le are iubita lui, dar poate citi şi mesajele. Aşa a prins-o şi pe Gina Pistol, fosta iubită, că încă mai pastra legătura cu Nicola. Practic i-a ascultat toate convorbirile telefonice şi a avut acces la toate mesajele pe care i le trimitea lui Nicola", povesteşte o sursă din anturajul fotbalistului.
Multe dintre fetele care au încercat o relaţie cu fotbalistul, care joacă în Germania, nu au aflat niciodată de sistemul de ascultare pe care îl au în telefonul mobil, astfel încât, spre amuzament, Ciprian încă le mai ascultă telefoanele.
Se iubesc de jumătate de an
Ciprian Marica şi Ilinca Vandici formează un cuplu de aproape o jumătate de an. Fotbalistul a făcut primul pas, invitând-o pe vedeta Antenei 2 la o cafea.
Timpul petrecut împreună a făcut-o pe Ilinca să îşi dea seama că Ciprian este un tânăr deştept şi cu bun-simţ. Deşi îi despart peste 1.000 de kilometri, cei doi se iubesc mai mult ca niciodată. Ilinca face aproape săptămânal „naveta" în Germania, iar sărbătorile importante le petrec tot în cuplu.
Dispozitivul, comandat din SUA
Dispozitivul de ascultat telefoane se bazează pe un software ce se instalează pe telefonul mobil al persoanei ce urmează a fi monitorizată. Astfel, două telefoane funcţionează în acelaşi sistem ca unul singur.
Ciprian Marica şi-a comandat dispozitivul din America. Costurile pentru un întreg aparat se ridică la 500 de euro.