Tenor român, învingător la concursul Operalia

Ultima actualizare:

Premiul reprezintă garanţia lansării în carieră pentru toţi participaţii la eveniment, ţinut anul acesta la faimoasa operă milaneză La Scala.

Tenorul român a studiat în România, iar debutul pe plan internaţional şi l-a făcut la opera de la Roma, cu rolul Alfredo în "La Traviata". Pop a spus că şi-a dorit dintotdeauna să cânte pe scena operei milaneze, iar câştigarea premiului reprezintă mai mult decât cel mai frumos vis al său.

Ştefan Pop şi Sonya Yoncheva au plecat acasă cu premii în valoare de 30.000 de dolari fiecare.

"Deja le-am spus, indiferent dacă pierzi sau câştigi, reuşeşti să cânţi pe scena Scalei din Milano", a spus Placido Domingo, care tocmai a împlinit 40 de ani.

Concursul Operalia, lansat în 1993, are ca scop asigurarea debutului în carieră a tinerilor talentaţi. În competiţie se pot înscrie cântăreţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani şi este ţinută în fiecare an într-un alt oraş. Anul acesta s-a ţinut pentru prima dată în Italia, scrie Adevărul.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
BRAT jpg
pinakida parking viral(1) (1) jpg
700482799 27019205861044179 2763925484768981688 n jpg
Pomohaci a fost săltat de poliție FOTO dejeanul.ro
pusculita profimedia jpg
colaj casa (39) jpg
1 mere supermarket cu substanta cancerigena jpg jpeg
kiwi616 firefly 2713649 jpg
image
image