Tibi şi Sofia plătesc ca să respire!
Povestea Sofiei v-am spus-o, pentru că de luni de zile suntem aproape de familia ei. Acum a apărut Tibi, un băiat de 11 ani a cărei viaţă atârnă de o rată lunară!
„A fost un băieţel sănătos până la 3 ani. Acum, însă, copilăria lui Tibi se desfăşoară pe un pat de spital pe care mama i l-a adus acasă, în comuna Uriu, din Bistriţa-Năsăud.
De aproape 8 ani a spus adio grădiniţei şi nu s-a mai jucat niciodată de atunci cu alţi copii."
Universul familiei Timar avea să se dărâme într-o zi de primăvară, când Tibi a leşinat la grădiniţă.
Medicul de familie a pus diagnosticul de insolaţie şi i-a trimis pe părinţi cu el la spital. Aici li s-a spus că are epilepsie şi micuţului i s-a dat un tratament.
"Din nefericire, după tratament a început să se simtă şi mai rău. Avea ameţeli, uita cuvinte, leşina. Am mers cu el peste tot, la spitale din Cluj, Târgu Mureş, Bucureşti, dar nimeni nu ne-a spus ce are.
Abia în Germania, când i s-au făcut analize genetice s-a descoperit că are o boală foarte gravă care nu are leac.
Boala lui ce numeşte: ceroid lipofuscinoză neuronală, maladie care îl face să se degradeze neuro-motor", ne-a spus Melinda, mama copilului.
Şase ani, micuţul a dus boala pe picioare, dar acum doi ani starea lui de sănătate s-a înrăutăţit brusc.
Tibi nu a mai putut respira singur şi medicii din Cluj l-au intubat. Copilul este conectat la un venitalator şi la un aparat de oxigen.
Părinţii sunt prea săraci pentru a procura astfel de aparate şi le-au închiriat.
"Plătim 770 de lei lunar chiria la aceste aparate, iar încă 300 de lei tratamentul lui pentru epilepsie", ne-a spus mama, căreia îi e din ce în ce mai greu să facă faţă financiar.
Dacă cineva vrea să-l ajute pe Tibi Timar, poate depune bani pe numele lui în contul Fundaţiei Adevărul, deschis la BCR sucursala Tunari: RO09RNCB 0286001133100003 - în lei.
Sofia Bădică a început să facă progrese şi sunt momente când respiră şi singură
Aparatele lui Saşha Călin o vor ajuta pe Sofia să trăiască
Vi-l amintiţi pe micuţul Saşha Călin pe care campania "Din inimă pentru copii" l-a ajutat să trăiască acasă şi nu în spital?
Cu ajutorul cititorilor şi al deputatului Ştefan Pirpiliu am reuşit să-i cumpărăm cele două apartate de respirat, fiindcă şi Saşha a fost diagnosticat cu o boală genetică gravă.
După un an şi jumătate, din nefericire, de Crăciun Saşha a murit.
Aparatele lui vor ajunge acum la Sofia Bădică, o altă copilă din Bucureşti pentru care încercam să adunăm suma necesară cumpărării unor ventilatoare.
Banii strânşi îi vor ajuta pe părinţi să facă fetiţei nişte investigaţii în străinătate.
Sofia respiră de 4 luni prin aparate
Fundatia Adevarul are urmatoarele conturi la BCR Sucursala Pipera:
Cont lei: RO09RNCB0286001133100003Cont euro: RO36RNCB0286001133100002Cod swift - RNCB ROBU (pentru cei care fac depuneri din străinătate, in euro)CUI RO15162540