Topul salariilor fabuloase ale magistraţilor din vestul ţării
Procurorul general Vasile Bâc, care conduce activitatea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi implicit a tuturor procurorilor din vestul ţării, a declarat venituri salariale de peste 170.000 de lei pe anul 2008 şi nu şi-a depus încă declaraţia de avere în acest an.
„O parte din sumă reprezintă sporuri retroactive, câştigate în instanţa de judecată", a declarat procurorul general, care a omis să facă această precizare şi în declaraţia de avere. Deşi în ultimii ani procurorii aflaţi în subordinea sa nu au realizat arestări spectaculoase, iar parchetele au încă mari probleme în a reuşi să probeze faptele infractorilor de mare calibru, în ultimele luni au existat câteva arestări şi trimiteri în judecată care au făcut onoare unor procurori, informează Adevărul de Seară Timişoara.
Salarii de top pentru judecători şi procurori
Procurorii şi judecătorii din vestul ţării adună adevărate averi din salarii, acestea fiind acordate tocmai pentru a nu-i face vulnerabili la sumele uriaşe de bani pe care sunt pregătite să le ofere diverse companii sau persoane pentru a influenţa procesele.
În toate judeţele, magistraţii din vârful topului câştigă mii de lei în fiecare lună, fiind plătiţi după vechime şi pregătirea profesională. Cei mai mulţi dintre magistraţi au ajuns să câştige salarii considerate fabuloase de oamenii obişnuiţi deoarece sunt în funcţii de conducere sau se află în pragul pensionării.
Top salarii din vestul ţării
Pensiile judecătorilor şi procurorilor se calculează în funcţie de ultimul salariu brut încasat, plus sporul de suprasolicitare neuropsihică, care reprezintă 50 la sută din salariu.
În Caraş-Severin, potrivit declaraţiilor de avere publicate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, judecătoarea Rodica Aghescu iese în evidenţă cu un venit anual de 179.580 de lei. Asta înseamnă că lunar, judecătorul are un venit de 14.965 de lei.
La Tribunalul Arad, cel mai bine plătit judecător a fost anul trecut, conform declaraţiei de avere, Ioan Trifa, cu un venit de aproape 182.000 de lei pe an.Într-un top al judecătorilor din Oradea, preşedintele Curţii de Apel, Gheorghe Groza, se află printre cei mai bine plătiţi, cu o medie lunară de peste 13.000 de lei.
În judeţul Hunedoara, în topul judecătorilor şi procurorilor cu cel mai mare salariu, se află preşedintele Tribunalului, Daniel Tiliciu. Potrivit declaraţiei de avere, judecătorul hunedorean a încasat, lunar, în 2009, aproximativ 10.500 de lei.
Cum se obţin veniturile de lux
Judecătorii şi procurorii au salarii uriaşe datorită vechimii şi pentru că au avansat în fruntea celor mai înalte instanţe din judeţele din vestul ţării. Ei se luptă în instanţă şi pentru sporuri salariale, care le-au fost tăiate de guvern în ultimii ani, iar acum au dat în judecată statul şi cer să le fie plătite sporurile retroactiv. Procurorii şi judecătorii câştigă în general toate procesele pentru restanţele salariale, pentru că, practic, îşi dau banii unii altora. Mulţi procurori şi judecători câştigă bani din activitatea de la catedră, ei predând în universităţi. O parte dintre ei publică manuale, pe care studenţii sunt obligaţi să le cumpere, ca o condiţie a intrării în examen.