Trei explozii simultane la câteva magazine IKEA din Europa - VIDEO
Potrivit purtătoarei de cuvânt a Parchetului, An Schoonjans, modul de operare a fost similar la Gand (Belgia), Eindhoven (Olanda) şi Lille (Franţa).
"Informaţia pe care am primit-o este că exploziile s-au derulat în aceeaşi manieră peste tot, ceasuri-capcană care erau disimulate au explodat", a precizat ea.
De fiecare dată, exploziile au fost de mică amploare şi nu au provocat pagube sau victime, potrivit purtătoarei de cuvânt.
La Gand, un membru al personalului şi un agent de securitate au avut probleme de auz după explozie. În magazinul Ikea din acest oraş, două mici explozii au putut fi auzite aproape simultan, la începutul serii, a afirmat Parchetul.
"Două ceasuri-capcană au fost ascunse sub palete din interiorul magazinului şi au fost activate de la distanţă", a precizat purtătoarea de cuvânt. Magazinul a fost evacuat imediat.
Fapte similare au fost constatate în aceeaşi zi la alte două magazine Ikea din Eindhoven şi Lille, a adăugat ea, fără a putea oferi detalii despre circumstanţe.
"Suntem în contact cu autorităţile judiciare din Eindhoven şi Lille pentru a vedea dacă există o legătură între cele trei cazuri", a subliniat purtătoarea de cuvânt. În Belgia, ancheta a fost încredinţată poliţiei federale.
Poliţia belgiană a decis marţi să inspecteze toate magazinele Ikea, iar la cel din Gand controlul s-a derulat cu ajutorul a patru câini special antrenaţi.