Trotuarul scumpeşte Pasajul Basarab cu 63 de milioane €

Ultima actualizare:

    Pasajul  Basarab
Pasajul Basarab

Cea mai mare construcţie din Capitală de după 1990, Pasajul suprateran de la Basarab, înghite şi mai mulţi bani publici. Consilierii generali ai Capitalei au aprobat suplimentarea costurilor de realizare cu 63,4 de milioane de euro.

Decizia a fost luată pentru realizarea unor lucrări care nu au fost prevăzute iniţial în contract. Potrivit specialiştilor Primăriei Capitalei, aceşti bani se vor cheltui pentru realizarea unei benzi rulante (ca la intrarea în supermarketuri sau precum cea de la Aeroportul Henri Coandă) pentru preluarea călătorilor din staţia de tramvai de pe pod şi transportarea acestora la peronul Gării de Nord. Mai mult, constructorii au realizat că au nevoie de un beton mai bun, că trebuie să schimbe calculele pentru realizarea podului hobanat şi că trebuie să devieze alte reţele de utilităţi în zona pasajului.

Costurile de realizare a pasajului au crescut, aşadar, de la 234,4 milioane de euro, la 297,8 milioane de euro.

Pasajul va avea o lungime totală de 1.900 de metri şi va realiza legătura rutieră între Bd. Nicolae Titulescu, Şos. Orhideelor, Podul Grozăveşti, Bd. Vasile Milea şi Şos.Grozăveşti. Pasajul trebuie inaugurat în luna noiembrie a acestui an.

Trotuarul rulant va lega staţia de tramvai de pe pasaj cu peronul Gării de Nord. Va avea o lungime de 100 de metri şi ne va scuti de mersul pe jos. Construcţii similare sunt în supermarketuri şi în incinta aeroporturilor

simeon stalpnicul png

Betonul folosit la realizarea pilonilor şi a podurilor aferente va fi superior, ca urmare  a modificării normelor şi standardelor privind proiectarea în construcţii. Acesta trebuie să garanteze că viitoarea construcţie va rezista la cutremure de peste 7 grade pe scara Richter.

simeon stalpnicul png

Tablierul metalic al podului hobanat (susţinut de cabluri) va fi mărit. Va creşte astfel şi înălţimea pilonului central, care susţine podul hobanat, de la 60 la 80 de metri înălţime. Podul susţinut de cabluri va deveni cel mai lat din Europa (45 de metri lăţime)

simeon stalpnicul png

Pe podul hobanat va fi construită o staţie de tramvai, acoperită cu sticlă. De aici vom fi transportaţi la Gara de Nord cu ajutorul trotuarului rulant

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
triggermouse strawberries 5824229 1920 jpg
gradinarit  jpg
carne miel  jpg
legume verzi istock jpg
Barfa colegi birou munca FOTO Shutterstock jpg
orez, foto shutterstock jpg
chiuveta istock jpg
emblemă poliţie, Facebook jpg
image
image