Ucis de gheaţa căzută de pe bloc

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Ieşeanul Constantin Lână (58 ani) a murit chiar în prima zi de Crăciun, după ce a fost lovit fatal în cap de o adevărată avalanşă de blocuri de gheaţă. Bucăţile s-au prăvălit de pe acoperişul unui bloc din cartierul Dacia.

Sărbătoarea Naşterii Domnului a însemnat sfârşitul tragic pentru un ieşean în vârstă de 58 de ani. Un simplu drum până la alimentara de la colţul blocului a fost şi ultimul făcut de Constantin Lână.

Zecile de kilograme de gheaţă care s-au adunat în acestă perioadă pe acoperişul blocurilor de pe strada Ion Simionescu din Iaşi au cedat şi bărbatul a fost surprins de o adevărată avalanşă.

Un astfel de bloc de gheaţă l-a nimerit direct în cap, omorându-l pe loc, astfel încât eforturile medicilor de a-l resuscita au fost în zadar.

„Am încercat să-l readucem la viaţă aproape jumătate de oră, dar a fost în zadar. Omul a murit", a declarat Diana Cimpoieşu, coordonatorul SMURD Iaşi.

Oamenii care l-au cunoscut pe Costică sunt şocaţi de tragedie.

„Stăteam în casă şi am auzit sirenele SMURD. Când am ieşit afară, l-am văzut pe nea' Costică zăcând într-o baltă de sânge. A fost groaznic, se putea întâmpla oricui nenorocirea asta", ne-a povestit Nelu Toma, vecin cu victima.

Necazurile s-au ţinut scai de Constantin Lână. Bărbatul locuia singur după ce s-a despărţit de soţia sa. În urma unei certe aprige cu fiul său, acesta şi-a luat lumea în cap acum doi ani, iar celalalt copil, o fată, îşi întemeiase o familie în comuna Gropniţa.

„Săracul nea' Costică a rămas şi fără ginere acum un an pentru că băiatul şi-a pus ştreangul de gât. Mai avea ceva bucurie de la cei doi nepoţei pe care îi are de pe urma fiicei", a spus una dintre vecinele lui Constantin Lână.

«Aşa i-a fost soarta»

„Chiar în seara de Ajun m-am întâlnit cu el în scara blocului, când se ducea la alimentară. Spunea că vrea să-şi cumpere ţigări. Abia a doua zi am auzit de la vecini că a murit omul după ce i-a căzut gheaţa de pe bloc în cap. Aşa i-a fost soarta", a spus Elena Mămăligă, o vecină de-a lui Constantin.

Corpul neînsufleţit al lui Constantin Lână a fost ridicat de la morgă de rudele sale şi transportat în satul Bulbucani, de unde bărbatul este de loc.

Membrii familiei Lână au lăsat la avizierul tronsonului de bloc un bilet prin care toţi cei care l-au cunoscut pe Constantin sunt chemaţi la ceremonia de înmormântare, care va avea loc mâine la Bulbucani.

Târgu-Jiu. S-au trezit cu apa în curte

Două gospodării din cartierul Iezureni şi una din Novaci au fost inundate. Nu este prima dată când oamenii se trezesc cu apa în curţi, acest lucru întâmplându-se de fiecare când plouă abundent.

„De patru ani avem probleme cu inundaţiile.", a declarat Constantin Ciucă, de 75 de ani. Reprezentanţii primăriei au intervenit ieri cu o vidanjă şi o motopompă pentru evacuarea apei din curţile şi beciurile oamenilor.

simeon stalpnicul png

Bucureşti. Străzi inundate în toată Capitala!

 Zăpadă neagră şi bălţi mizerabile în Capitală, în toate zonele. Iarna -de care ne-am bucurat atât de mult- s-a transformat într-un coşmar: canalele înfundate cu bucăţi mari de gheaţă şi de gunoaie opreşte scurgerea apelor.

În toate pasajele rutiere şi în intersecţii, maşinile fac nişte valuri scârboase, stropind pietonii şi vehiculele parcate.

simeon stalpnicul png

Suceava. Opt gospodării au intrat la apă

Apele Bistriţei i-au afectat şi pe localnicii din comuna Argestru, în apropiere de Vatra Dornei, unde opt gospodării au fost inundate. Oamenii sunt disperaţi după ce au fost avertizaţi că le sunt ameninţate gospodăriile.

„E şi averizare de cod galben de ninsoare. Avem colegi în zonă care monitorizează situaţia. Pericolul de inundaţii poate reveni atunci când temperaturile cresc", a declarat Gheorghe Adomnică, de la Primăria Vatra Dornei.

simeon stalpnicul png

Neamţ. Evacuaţi din case, de Crăciun

Peste 450 de nemţeni din localităţile Poiana Teiului, Fărcaşa şi Borca au fost evacuaţi din propriile case, de Crăciun, după ce albia Bistriţei s-a revărsat şi a inundat o parte dintre gospodării.

Deşi au scăpat de podul de gheaţă de pe râu, oamenii stau cu sufletul la gură pentru că meteorologii au anunţat ninsori masive şi viscol.

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net