Un Airbus A380 a luat foc la aterizare - VIDEO
Totul s-a petrecut în timp ce cursa aparţinând companiei aeriene Quantas şi care făcea curse regulate Londra-Sydney se pregătea de aterizare. Unul dintre pasageri, aflat în partea din spate a avionului a reuşit să filmeze întregul incident. Din câte se pare, problema a plecat de la unul dintre cauciucurile trenului de aterizare.
„Dumnezeule, ardem!", strigau pasagerii înspăimântaţi.
Culmea este că după respectivul incident, pasagerii au fost nevoiţi să mai aştepte încă două ore în aeronavă până când autorităţile aeroportuare au reuşit să îi transporte la terminal.
Unul dintre pasageri a declarat, pentru un canal de ştiri local: „Întreaga cabină se umpluse de fum!". Acelaşi om a recunoscut totuşi că pilotul aeronavei s-a comportat exemplar:
„Un om extraordinar! Şi-a păstrat calmul pe tot parcursul incidentului", a mai declarat omul.
Acesta a fost primul incident de acest fel înregistrat pe plan mondial, de o aeronavă model Airbus A380. Deocamdată, reprezentanţii companiei Quantas nu au putut explica ce s-a întâmplat cu trenul de aterizare.
Din câte se pare, la bordul aeronavei nu au existat pasageri de origine română
Citeşte şi: