Un avion al companiei Wizz Air a fost lovit de fulger

Un avion al companiei Wizz Air a fost lovit de fulger

Ultima actualizare:

    Avionul efectua o cursă Bucureşti-Barcelona
Avionul efectua o cursă Bucureşti-Barcelona

Cursa de luni a Wizz Air pe ruta Cluj-Napoca - Paris a fost anulată, iar alte curse ale aceluiaşi operator aerian au întârzieri între opt şi douăsprezece ore, compania anunţând că programul de zbor este afectat după ce o aeronavă a fost lovită, duminică, de un fulger.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei Wizz Air transmis luni, aeronava care opera, duminică, zborul Cluj-Roma a fost lovită de fulger.

"Aeronava lovită de fulger a ajuns în siguranţă la destinaţie, însă conform regulamentului a rămas la sol pentru verificări. Din cauza acestui eveniment, zborul de întoarcere Roma-Cluj are o întârziere de douăsprezece ore. Totodată, din cauza rotaţiei aeronavelor sunt afectate şi zborurile Cluj-Dortmund-Cluj şi Cluj-Milano-Cluj de luni, acestea înregistrând întârzieri de aproximativ opt ore", se arată în documentul citat.

Potrivit comunicatului Wizz Air, pasagerii zborului Roma-Cluj au fost informaţi şi au primit vouchere pentru alimente şi băuturi, iar pasagerii curselor spre Dortmund şi Milano au fost informaţi, la rândul lor, asupra schimbărilor apărute.

"Cursa Cluj-Dortmund trebuia să decoleze la ora 7.20, dar estimăm că va pleca la ora 15.35, iar cursa de la Dortmund care trebuia să decoleze la 10.25 va pleca la 18.20. Întârzierile estimate sunt de circa opt ore. De asemenea, cursa Cluj-Milano, care trebuia să decoleze la 13.05, va pleca la 18.20, iar cursa Milano-Cluj, care trebuia să decoleze la 15.40, va pleca la 23.30. Întârzierea la cele două zboruri este estimată la şapte ore şi 50 de minute", se mai precizează în document.

De asemenea, a fost anulată, luni, şi cursa Cluj-Paris, care trebuia să plece la ora 17.20.

«Mi-am luat liber să stau în aeroport»

Otilia Marcovici (dreapta) lucrează ca menajeră la Roma şi nu a reuşit să ajungă acasă de mai bine de un an.

Acum şi-a luat mai multe zile libere, dar una a pierdut-o pe aeroport.

image

«Nu mai pot de foame»

Ioana Ceauşescu are 80 de ani şi a venit pentru prima dată în Italia, la copiii ei.

„Nu mai pot de oboseală şi mi-e şi foame. Nu am mâncat de ieri, de la prânz”, s-a plâns femeia.

image


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
blay  jpg
image png
aur  jpg
castel hasdeu jpg
bani portofel jpg
ploaie freepik jpg
ulei tigaie istock jpg
zi de zi fara balonare ghid pentru un confort digestiv optim jpg
image
image