Un cunoscut designer are genţi de peste 25.000 de euro. Vezi despre cine este vorba!

Un cunoscut designer are genţi de peste 25.000 de euro. Vezi despre cine este vorba!

Ultima actualizare:

„Cea mai scumpă e un Luis Vuitton, neagră, de 3.000 de euro, mai am una de la Prada de peste 2.000 de euro, iar cea pe care o port acum este Hugo Boss de 1.600 de euro", a declarat ieri seară Maria Simion, prezentă la Palatul Parlamentului, la un eveniment de lansare a unei fundaţii caritabile.

Vă întrebaţi, probabil, când ajunge să le poarte pe toate sau cum le ţine socoteala. Ei bine, Maria Simion, prezentatoarea emisiunii Showbiz Report de la Antena 2, este foarte organizată la acest capitol. Le ţine pe toate în valize, sub pat. „Sunt câteva pe care le folosesc mai des şi le ţin la-ndemână. În weekend, când am timp, le schimb şi scot altele pe care să le port în următoarea săptămână".

În ceea ce priveşte tendinţele, designerul mărturiseşte că se poartă genţile supradimensionate, indiferent de ocazie. „Trebuie să fie imense, aproape ca nişte valize. Au curele lungi şi se pun pe un umăr. Pot să spun că este o adevărată provocare să-ţi găseşti cheile pentru că aceste genţi nu sunt compartimentate, nu au multe buzunare. Poate doar unul mic", adaugă Maria Simion.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Fosta mina  de aur Rosia Montană Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (225) jpg
durere piept inima sughit getty jpg
apartament facebook1 jpeg
orase din romania png
restaurant pixabay jpg
Autobuze STB FOTO PMB jpg
vremea octombrie 2023 1280x720 jpg
woman working with finances table laptop smartphone money notepad clock jpg
image
image