Un prieten al lui Ştefan Bănică, despre relaţia cu Lavinia: «Nu o înşală... sufleteşte»
Relaţia dintre Ştefan Bănică Jr. şi Lavinia Pârva a ridicat multe semne de întrebare, mai ales că cei doi au fost surprinşi împreună pe vremea când artistul era căsătorit încă cu Andreea Marin.
Dan Capatos s-a întrebat, în emisiunea lui "Un show păcătos", dacă şi Lavinia ar putea fi înşelată de Ştefan, aşa cum se bănuieşte că a păţit Andreea.
Fostul cel mai bun prieten al lui Ştefan, George Ciubotaru, invitat la emisiune, a răspuns că: "Ştefan cred că nu o înşală... sufleteşte. Inima e acasă. Ştefan era un bărbat care cucerea şi avea o viaţă personală foarte bogată. Săptmâna asta nu cred. Acum, săptămâna trecută nu ştiu".
Ştefan Bănică Jr. a recunoscut miercuri că are o relaţie cu Lavinia Pârva. Solista a dat şi ea joi o scurtă declaraţie, în care a confirmat relaţia.
Andreea Marin a reacţionat după ce a aflat de relaţia fostului ei soţ. Declaraţiile ei au fost elegante, dar înţepătoare la adresa lui Şefan Bănică jr.
Citeşte şi: Andreea Marin, replici acide la adresa Laviniei Pârva: «Un model e cineva care a făcut ceva în viaţă»
Bănică jr. şi Lavinia Pârva au fost suprinşi de paparazzi întâlnindu-se noaptea târziu, discret, marţi, 3 septembrie, un fapt destul de neobişnuit pentru o simplă relaţie profesională. Mai mult, imaginile arată tandreţea dintre cei doi, Ştefan şi Lavinia neezitând să se ţină de mână.
Ipostazele în care au fost fotografiaţi sunt foarte similare cu felul în care s-au comporat în 2011, când CLICK! a surprins-o pe Lavinia când intra într-un bloc unde Ştefan deţinea un apartament. Cu doar o jumătate de oră înainte, Ştefan intrase şi el în bloc. Camuflată cu o pălărie şi ochelari, Lavinia a ieşit după trei ore, la fel de atentă să nu fie urmărită ca şi la intrare.