Un român aflat la bordul unui microbuz a murit într-un accident produs în Austria

Ultima actualizare:

    În urma accidentului, 7 persoane au fost grav rănite
În urma accidentului, 7 persoane au fost grav rănite

Tragedie pe o șosea din Austria. Un român care încerca să preia controlul unui microbuz condus de prietenul lui, cu care se certa din cauza unei ţigări, a provocat luni dimineaţa un accident mortal pe autostrada A1 din Austria, relatează Mediafax.

Şoferul microbuzului, care transporta şase pasageri, a pierdut controlul vehiculului, care a intrat într-un camion platformă, derapând şi răsturnându-se.

Unul dintre pasageri, un român în vârstă de 60 de ani, a fost aruncat din vehicul şi a murit. Şoferul şi un alt pasager au fost uşor răniţi, în timp ce alţi doi pasageri au fost răniţi grav.

Bărbatul care a încercat să preia controlul microbuzului a fugit de la locul accidentului, dar a fost prins ulterior de poliţie.

Accidentul s-a produs luni în jurul orei 05.00 (06.00 ora României), în timp ce cei şase români se întorceau acasă dintr-o excursie în Marea Britanie.

Bărbatul în vârstă de 29 de ani care stătea pe scaunul din faţă a început să se certe cu şoferul în vârstă de 30 de ani şi l-a atacat fizic, încercând să preia controlul microbuzului.

După accident, tânărul în vârstă de 29 de ani a fugit de la faţa locului pe jos, dar a fost localizat şi arestat în cursul după-amiezii cu ajutorul unui elicopter al poliţiei şi o echipă de câini special antrenaţi.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
40799 city 815655 jpg
concediere istock jpg
Halkidiki Grecia FOTO Shutterstock jpg
palatul postas franta jpg
evaluare nationala, foto shutterstock jpg
natalia kollegova element 2716896 jpg
Alianţa Dreapta Unită Foto Inquam Photos-George Calin
Dunărea, graniță naturală între România și Serbia FOTO Shutterstock
image
image