Un român s-a sinucis într-o închisoare din Nisa
Un deţinut român în vârstă de 21 de ani, arestat în septembrie 2008 pentru posesie de droguri şi condamnat la un an de închisoare, s-a sinucis duminică în celula sa din Nisa, relatează cotidianul Nice Matin în ediţia sa electronică.
Ovidiu Datcu a fost găsit de un gardian spânzurat cu cureaua de o bară de la fereastră. Cu puţin timp înainte, tânărul refuzase să iasă la plimbare. El ar fi profitat de lipsa colegului său de celulă pentru a-şi pune capăt zilelor.
Teza sinuciderii nu este pusă la îndoială, deşi românul nu a lăsat niciun bilet în care să îşi explice gestul. El urma să fie eliberat în iunie 2010, poate chiar în primăvară, condiţionat.
Potrivit primelor elemente ale anchetei, ordonate de viceprocurorul Jean Coutton, Ovidiu Datcu suferea de singurătate. El nu putea să comunice cu persoanele din jur, pentru că nu vorbea franceză, şi nu a fost vizitat de nimeni de când a fost închis. De altfel el nu a declarat la administraţia penitenciarului nicio persoană care ar trebui anunţată în cazul unei probleme.
În aceste condiţii, este posibil să fi cedat în faţa disperării, în cazul în care nu a consumat substanţe care îl împingă la acest gest, sugerează ziarul. Viceprocurorul a cerut o autopsie.
Tânărul român nu fusese semnalat ca depresiv şi nu era plasat sub supraveghere specială. "Supraveghetorul de etaj nu a putut face nimic", a declarat Johann Bataillé, reprezentant al principalului sindicat din sistemul penitenciar. "De altfel, măsurile de prevenire a sinuciderilor vizează în special serviciul de noapte, cu patru inspecţii nocturne ale deţinuţilor cu risc crescut", a adăugat el.
Învechită şi suprapopulată, închisoarea din Nisa a înregistrat în 2007 şapte decese, iar în 2008 două sinucideri, la fel ca şi în 2009, luând în calcul şi incidentul de duminică.