Un sezon extraordinar pentru Barcelona - VIDEO
Genialii lui Josep Guardiola au intrat în noul sezon 2009-2010 cu dorinţa de a depăşi "tripla" reuşită în luna mai a anului trecut. Au început cu Supercupa Spaniei acolo unde au trecut de Bilbao, cu 5-1, în dublă manşă.
A urmat cucerirea Supercupei Europei, catalanii trecând cu ceva emoţii de Şahtiorul lui Mircea Lucescu, 1-0 în prelungiri.
La 19 decembrie 2009, Barcelona lui Guardiola a reuşit să intre în istoria fotbalului, devenind singura echipă care a cucerit şase trofee într-un an. Ibericii au depăşit pe Estudiantes La Plata în finala Campionatului Mondial al Cluburilor, cu 2-1 în prelungiri.
Sezonul actual Barca l-a încheiat în stil de mare campioană. A cucerit titlul în Primera Division, al patrulea în ultimele şase sezoane şi al doilea consecutiv pentru Guardiola.
Catalanii au stabilit un record de puncte, cu cele 99 acumulate la finele celor 38 de etape. Nici măcar cei de la Real Madrid, echipă care a strâns nu mai puţin de 95 de puncte şi care a marcat peste 100 de goluri, nu au putut să le oprească cursa rivalilor.
Barcelona a trecut în două rânduri de Real în acest sezon, 1-0 pe Camp Nou şi 2-0 pe Bernabeu.
Leo Messi, mai bun ca niciodată, s-a strecurat şi el în istorie graţie avalanşei de goluri reuşite în acest sezon. Argentinianul a marcat 34 de goluri în 35 de meciuri de campionat. Mai mult, în toate competiţiile a punctat de 47 de ori în 53 de apariţii. A pasat decisiv şi de 14 ori.
Trupa lui Guardiola a avut parte şi de câteva scăpări, toate numărate pe degetele de la o mână. În cele aproape 60 de meciuri disputate în sezonul recent încheiat, catalanii au pierdut doar de patru ori.
Trei dintre aceste înfrângeri au fost decisive. Lăsând la o parte eşecul, de pe teren propriu, cu Rubin Kazan din grupele Ligii Capionilor, catalanii s-au văzut surclasaţi în Cupa Spaniei de către Sevilla.
Andaluzii i-au surprins cu un 2-1 pe Camp Nou la câteva zile după Revelion, returul câştigat cu 1-0 de barcelonezi nefiind suficient pentru a merge mai departe în Cupă.
Înfrângerea din deplasare în faţa celor de la Atletico Madrid, singura în campionat pentru Barca, le-a permis celor de la Real Madrid să reducă distanţa în clasament şi să pună mare presiune pe catalani.
Marea deziluzie a sezonului avea să vină la 20 aprilie, atunci când barcelonezii au fost depăşiti drastic cu 3-1 (cea mai serioasă înfrângere din ultimii ani) de către Inter Milano, pe San Siro, în semifinalele Ligii Campionilor.
Chiar şi cu aceste patru înfrângeri în 58 de partide, FC Barcelona a reuşit un sezon competiţional 2009-2010 de succes.
Ingredientele acestuia: patru trofee cucerite, 99 de puncte (record în Spania) şi 98 de goluri în campionat, două victorii cu Real Madrid, doar 24 de goluri încasate în 38 de etape şi 47 de goluri în contul lui Messi în toate competiţiile (el a reuşit trei hat-trik-uri şi un "careu" cu Arsenal).