UTA riscă neprogramarea!
La sfârşitul anului trecut a expirat termenul la care UTA ar fi trebuit să-i achite lui Marian Spiru suma de 16,000 de euro, sumă reprezentând a treia rată dintr-un total de 36,000 de euro, pe care fostul conducător i-a cerut, sub forma unor despăgubiri după ce-a fost demis. Spiru beneficia de-o clauză contractuală care-i oferea 36,000 de euro în caz de demitere.
La mijlocul acestei luni, gruparea arădeană trebuie să închidă cazul Ionuţ Chirilă, prin achitarea ultimei rate către fostul antrenor, în valoare de 20,000 de euro. Chirilă a primit deja 40,000 de euro, suma fiind negociată de comun acord, ca şi clauză de reziliere a contractului.
Până la reluarea campionatului, în 27 februarie, va veni soluţia şi în cazul Florin Dan, părţile ajungând în litigiu din cauza a aproximativ 10,000 de euro, bani pe care fostul utist consideră că-i are de primit, dar pe care clubul arădean nu-i recunoaşte. UTA şi-a asumat o plată de 12,500 de euro către Florin Dan, dar fotbalistul a solicitat cu circa 10,000 de euro în plus.
Cazul a fost amânat de câteva ori, însă el va fi soluţionat până la startul returului, astfel că UTA trebuie să-l ia în calcule, pentru a nu-i genera complicaţii. În ceea ce-i priveşte pe Spiru şi Chirilă, cum spuneam, există acorduri între părţi, însă ambii pot genera neprogramări ale UTA-ei în campionat în caz de neplată.
Cazurile Vasiljevic şi Wisla Cracovia, care au adus UTA-ei plăţi în valoare de 245.000 de euro, sunt delicate, însă ele nu vor pune echipa arădeană în situaţia de-a nu fi programată în campionat, eventualele sancţiuni urmând să genereze penalizări în puncte.