Vântu are dureri de inimă când trebuie să meargă la judecată
Sorin Ovidiu Vântu (55 de ani) a plecat din spital, luni noapte, el cerându-le medicilor să-l externeze. Este a doua oară când Vântu se internează în spital, chiar în ziua în care are termen în procesul în care este judecat.
Emoţiile procesului îi dau dureri de inimă omului de afaceri, căruia i se face rău, de fiecare dată când trebuie să se prezinte în faţa judecătorului. Luni, Sorin Ovidiu Vântu a avut al doilea termen în procesul în care este judecat pentru că l-a sprijinit financiar pe fugarul Nicolae Popa.
N-a ajuns, însă, în sala de judecată, pentru că l-au luat palpitaţiile şi, în jurul orei 13.30, a ajuns la Spitalul Floreasca. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, dr. Bogdan Opriţa, omul de afaceri a spus că nu ar vrea să rămână internat, decât dacă analizele indică necesitatea acestui gest.
"Rezultatul analizelor efectuate au indicat o acutizare a suferinţei cardiace", a precizat medicul. Prin urmare, SOV a fost internat, la ora 15.30, însă, seara, la 22.30, el a cerut să fie externat. Şi a plecat acasă.
La fel s-a întâmplat şi în data de 6 decembrie 2010, când a avut primul termen. Atunci, lui Vântu i s-a făcut rău la tribunal, motiv pentru care a ajuns din nou la spital, unde a stat doar câteva ore.
Prima dată, însă, a ajuns la Floreasca, pe 18 octombrie, la doar patru zile de la trimiterea lui în judecată. A stat internat pentru investigaţii medicale, interval de cinci zile, timp în care a fost vizitat de mai multe ori de iubita lui, Graţiela Giolu (27 de ani), fostă membră a trupei Amadeus.
Acuzat că i-a trimis bani fugarului Nicolae Popa
Pe 14 octombrie 2010, Vântu, Octavian Ţurcan şi Alexandru Stoian au fost trimişi în judecată de Parchetul General, deoarece au participat la sprijinirea materială a fugarului Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul FNI.
Mai exact, Vântu i-a trimis bani lui Popa, în Indonezia, exact în perioada în care acesta era urmărit internaţional pentru a fi adus în ţară. Banii erau destinaţi atât pentru întreţinerea lui Popa, cât şi pentru plata salariului unui general care avea misiunea de a-l feri pe fugar de capturare.