Vedetele-mămici au dat iama în hăinuţe şi jucării
Crăciunul este la numai o zi distanţă, aşa că în ultima săptămână, vedetele au dat iama în magazine, în căutarea cadourilor perfecte pentru cei dragi.
Sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi şi mai este foarte puţin până când Moş Crăciun îi va vizita pe cei care au fost cuminţi tot anul. Vedetele au ieşit la vânătoare de cadouri pentru cei dragi, iar majoritatea au ales hainele şi jucăriile pentru a le oferi în dar.
Romaniţa Iovan- Albert ( 5 ani)
Click! a tras cu ochiul în pungile mai multor vedete şi vă spune ce daruri au ales pentru persoanele speciale din viaţa lor.
Olivia Steer şi Andi Moisescu- David (5ani) şi Luca (3ani)
Simona Pătruleasa a fost surprinsă de fotoreporterii Click! la cumpărături în zona Dorobanţi, la magazinul exclusivist Mothercare.
„Am cumpărat daruri pentru fetiţa mea, Ingrid, dar şi pentru copiii câtorva prieteni. Pentru micuţa mea am luat câteva hăinuţe, rochiţe şi body-uri, căci este prea mică pentru jucării", a declarat vedeta Kanal D pentru Click!
Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur Sofia (4 ani)
Andi Moisescu şi soţia sa, Olivia Steer, au ieşi la cumpărături, într-un mall din Capitală, de unde au plecat încărcaţi cu plase ticsite cu lucruri pentru cei dragi.
„Nu am fost la cumpărături. Am mers să ne întâlnim cu Moş Crăciun, să-i ducem scrisorile ca să ştie ce cadouri să aducă sâmbătă seara pentru întreaga familie: pentru copii, pentru părinţii lor, pentru bunicii şi străbunicii lor. Pentru că toţi au fost foarte cuminţi", ne-a spus zâmbind ştrengăreşte Andi Moisescu.
Romaniţa Iovan a fost şi ea surpinsă de fotoreporterii Click!, zilele trecute, în mall Afi Cotroceni. Creatoarea de modă a umplut câteva pungi cu jucării pentru băieţelul său Albert (5 ani), pe care i le va aşeza sub brad. Printre acestea, şi un telescop astronomic, al cărui preţ pleacă de la 60 de lei.
De departe cei mai cheltuitori au fost Dana Nălbaru şi soţul său, actorul Dragoş Bucur, care au cumpărat „tot magazinul" H&M. Cei doi au plecat acasă cu două pungi imense, pline cu haine pentru ei, dar şi pentru fetiţa lor Sofia (4 ani).
«Iubiţii» de la Vodafone au făcut cumpărături pentru noaptea de Anul Nou
Puţină lume ştie că cei doi protagonişti din reclamele de la Vodafone, Paul Ipate şi Ioana Blaj (Cristina), sunt împreună şi în viaţa reală.
Pentru că şi la ei vin sărbătorile Paul a mers prin mall cu iubita sa să îşi aleagă darul pe care îl vrea sub brad. Cei doi îndrăgostiţi s-au oprit la un cunoscut magazin unde actorul i-a cumpărat acesteia rochia de seară pentru noaptea de Revelion.
Iuliana Luciu, pretenţioasă la cadouri
Iuliana Luciu nu a rezistat tentaţiei de a da o raită prin magazine, aşa că şi-a luat iubitul de mână şi au mers împreună la mall. După câteva ore de umblat printre rafturi, actriţa nu a găsit prea multe lucruri pe gustul ei, aşa că a plecat acasă doar cu o punguţă cu câteva hăinuţe.
Mihaela Constantinescu şi-a luat ustensile de gătit
Mihaela Constantinescu, fosta soţie a solistului Mihai Constantinescu, a ieşit şi ea la cumpărături de Crăciun. Fotoreporterii Click! au surprins-o pe aceasta când îşi cumpăra o spatulă pentru gătit
„Eram în mall-ul din Băneasa într-un magazin pentru articole de bucătărie să îi cumpăr mamei mele ceva şi am văzut acea spatulă portocalie care mi-a plăcut foarte mult şi mi-am luat-o, deşi mai am vreo trei acasă", ne-a spus Mihaela.