Vedetele sar în apărarea directorului de la maternitatea Giuleşti!
După ce a fost pus sub urmărire penală pentru tragedia petrecută la maternitatea Giuleşti pe 16 august, mai multe persoane publice i-au luat apărearea doctorului Bogdan Marinescu
Unul dintre cei care îl apără cu fervoare pe managerul de la Giuleşti este Dan Negru, a cărei soţie a fost tratată de doctor. Prezentatorul TV are numai cuvinte de laudă la adresa medicului.
“Dr. Marinescu este unul dintre cei mai buni medici din România. Noi am preferat în locul unei clinici private, cu o cameră de hotel de lux, mîna senzaţională a unui profesionist şi ştiu multe persoane care au făcut asta, multe persoane care au lăsat luxul în favoarea mîinilor domnului Marinescu. Este nemaipomenit.”, declară Negru în ziarul Naţional.
Şi Ionuţ Dolănescu îl cunoaşte foarte bine pe doctorul Marinescu, pentru că ambii săi copii s-au născut cu ajutorul medicului. Artistul spune că este foarrte dezamăgit pentru că autorităţile l-au găsit ţap ispăşitor.
”Nu domnul profesor e vinovat pentru ce s-a întîmplat acolo. Este un profesor în adevăratul sens al cuvîntului şi cred că oricine a apelat la dînsul a fost ajutat din toată inima. Ambii mei copii au venit pe lume cu ajutorul prof. Marinescu. Amîndoi au trecut prin mîinile domnului profesor, inclusiv soţia mea, căreia i s-a acordat toată atenţia de care a avut nevoie, iar eu nu îi pot rămîne decît profund recunoscător pentru toată viaţa.”
Nikita a trecut şi ea prin mâinile medicului Marinescu, despre care spune că a îngrijit-o cu multă atenţie, deşi ea i-a făcut numai probleme cât timp a stat internată.
”Eu am fost ţinută în palmă şi nu cred că este vinovat. Este un adevărat estem pe acel spital şi un mare neadevăr la mijloc. Am vrut să-i dau şi cadou domnului Marinescu, dar dînsul m-a refuzat, cu toate că i-am făcut numai probleme cît timp am stat acolo. Domnul Marinescu trebuia să asiste la naşteri, iar eu îl deranjam non-stop cu televiziunile care vroiau să mă filmeze şi el trebuia să aprobe. Este un om excepţional şi este «vinovat» că este prea bun”., spune Nikita.