Veneţia îşi pregăteşte «înmormântarea»

Veneţia îşi pregăteşte «înmormântarea»

Ultima actualizare:

    Ceremonia simbolizează declinul oraşului şi moartea sa
Ceremonia simbolizează declinul oraşului şi moartea sa

Oraşul din lagună îşi pregăteşte propria înmormântare pentru că locuitorii săi au coborât sub cifra de 60.000 de rezidenţi. Ceremonia va avea loc mâine.

Venezia pregăteşte pentru ziua de mâine un carnaval mai puţin obişnuit: cel al înmormântării sale. Mii de telegrame virtuale cu condoleanţe vor fi trimise locuitorilor oraşului, iar un coşciug de culoare violetă va fi în centrul ceremoniei de "înmormântare".

Potrivit asociaţiei "Venessia.com", cifra de 60.000 de locuitori reprezintă o limită peste care nu se va mai putea trece, iar consecinţa este declinul oraşului şi moartea sa. Asociaţia este organizatorul acestei neobişnuite manifestări care are rolul de a sensibiliza opinia publică aspra depopulării centrului istoric.

La ora 11.30 este prevăzută plecarea unui cortegiu de la gara Santa Lucia. Coşciugul va fi urcat într-o barcă tipică a lagunii şi va ajunge la prânz la Rialto, unul dintre cele patru poduri care traversează Canal Grande la Veneţia.

Iată ce scrie într-una dintre telegramele de condoleanţe: "Rezidenţii Veneţiei sunt mai puţini decât gorilele de munte din Uganda, cele pentru care bioloaga Diane Fossey a murit în anii '70. Nu mi se pare că cineva este dispus la momentul actual să se sacrifice pentru ultimii veneţieni".

Află pe adevarul.it care este planul oamenilor de știință pentru a asigura continuitatea codului genetic venețian.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
cartofi dulci freepik1 jpeg
accident colentina
mancat la volan
contract de angajare jpg
urs jpg
cutremur seism romania harta shutterstock 2122729157 jpg
cca9298f 9d1d 4814 8dea a90630b831e6 jpg
image
image